(Foto) Pelerinajul de Florii de la Iași – 2019  

Pelerinajul de Florii de la Iași reprezintă o veche tradiție – întreruptă de regimul comunist după anul 1947 – aceea de a se merge în procesiune pe străzile orașului.

Anul acesta, pelerinajul a avut loc în ajunul Duminicii Floriilor, sâmbătă, pe 20 aprilie. La ora 15.30 a început slujba vecerniei la Biserica Sfinții Apostoli Petru şi Pavel - Bărboi, iar de aici, la ora 17.00, s-a plecat în procesiune către Catedrala Mitropolitană, cu două opriri la Biserica Sfântul Sava, respectiv Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi. Procesiunea s-a încheiat la Catedrala Mitropolitană, unde pelerinii au fost întâmpinați de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. La pelerinaj au participat aproximativ o sută de preoţi împreună cu numeroși credincioși. Slujba vecerniei și procesiunea s-au desfășurat sub îndrumarea Preasfințitului Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Ultimele din categoria Eveniment

Citește și