Hirotesia noii starețe de la Mănăstirea Lebăda
În această dimineață, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, însoțit de părintele arhimandrit Ioan Harpa, stareţul Mănăstirii Popăuţi şi exarhul zonei Botoşani, a vizitat Mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci“ - Lebăda din Zăiceşti. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, după care a oficiat rânduiala de hirotesie a noii starețe, monahia Doroteia Dulgheru.
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost prezent astăzi la Mănăstirea Lebăda din judeţul Botoșani, unde a oficiat slujba Sfintei Liturghii alături de un sobor restrâns de preoţi şi diaconi, precum și slujba de hirotesie a noii starețe, monahia Doroteia Dulgheru.
„Sunteți o foarte mică obște, așezată la umbra Sfintei Cruci, nu departe de oraș, dar în același timp separată de urbea Botoșanilor. Sunteți înconjurate de pădure și de câmpurile frumoase care vă descoperă măreția creației lui Dumnezeu și purtarea Sa de grijă. Îl aveți alături și pe părintele exarh Ioan, ca povățuitor, îndrumător, ajutător, pentru ca și această mănăstire, puțin câte puțin, să intre în salba de perle ale monahismului din această zonă. Rostul unei sfinte mănăstiri este să se mântuiască cei din obște și prin rugăciunea lor să ajute și la mântuirea lumii. Mănăstirea este locul în care, încă de pe pământ, se arată în mod mai deplin decât în lume taina Împărăției Cerurilor, pe care suntem chemați să o dobândim pe deplin cu toții în Împărăția cea neînserată a Preasfintei Treimi”, le-a transmis Mitropolitul Moldovei și Bucovinei monahiilor de la Lebăda.
La final, conform rânduielii, obştea mănăstirii a făcut metanie şi a luat binecuvântare de la noua stareţă.
Monahia Doroteia Dulgheru a primit ascultarea de stareţă în urma retragerii monahiei Filofteia Stâncă, ajunsă acum la venerabila vârstă de 82 de ani. Monahia Doroteia Dulgheru s-a născut în ziua de 2 august 1981, în comuna Băluşeni, Botoşani. A intrat în obştea Mănăstirii Guranda în 2001, iar din obştea Mănăstirii „Înălţarea Sfintei Cruci“ - Lebăda face parte chiar de la înfiinţarea ei.
Fosta maică stareţă, Filofteia Stâncă, are 83 de ani şi a închegat mica obşte a mănăstirii în iulie 2011, alături de alte cinci maici. Va rămâne în continuare prezentă şi implicată în viaţa duhovnicească şi administrativă a mănăstirii, urmând să călăuzească noua stareţă spre continuarea lucrării duhovniceşti şi misionare.