Mărturii din temniţele comuniste, la Durău
Conferințele preoțești de la Durău organizate de către Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, au așezat împreună pentru două zile, 5-7 iunie, preoți din protopopiatele Hârlău, Roznov și Săveni.
Pentru această întâlnire a fost invitată doamna Galina Răduleanu, medic psihiatru dar și fost deținut politic între anii 1960 – 1964. Doamna Galina mărturisește că pentru domnia sa, viaţa se împarte în două perioade: înainte de închisoare şi după închisoare. A fost arestată la 27 de ani și, în urma unui proces injust a fost condamnată la şapte ani de închisoare pentru "discuţii duşmănoase" cu tatăl său, preotul basarabean Boris Răduleanu. A trecut prin închisorile din Braşov, Uranus, Jilava, Arad şi Oradea. Nu a regretat niciodată anii de detenție. Au fost ani de purificare, de întâlnire cu sine, de reevaluare a vieții. În închisoare a aflat valoarea libertății. Închisoarea a fost o școală a rugăciunii, o școală a vieții ce a întărit în primul rând spiritul. „Nu acceptam niciun fel de compromis, chiar minor. Pentru că eu consideram că un compromis minor ascunde tot un compromis. Încercam să nu accept absolut nimic.”
Doamna ne-a mărturisit că ori de câte ori povestește despre viața trăită în temniță se regăsește acolo. „Suferința trece dar faptul de a fi suferit nu trece niciodată”. Cu toate acestea doamna mărturisește că cele mai adânci experiențe duhovnicești și cele mai profunde bucurii, le-a trăit în perioada aceea. Cuvintele ei întăresc mărturisirile altor foști deținuți politici care spun că detenția suferită pentru credința în Dumnezeu, pentru adevăr și pentru neam a fost o binecuvântare. Monahul Delarohia, ieșit din temniță scrie Jurnalul fericirii, părintele Dimitrie Bejan ne lasă moștenire cartea Bucuriile suferinței, Nicole Grossu scrie lucrarea Binecuvântată fii închisoare. Doamna Galina Rădulescu scrie și ea o carte de amintiri numită: Repetiție la moarte…din spatele gratiilor.
Cartea aceasta a trebuit sa părăsească țara in 1966, înainte de a fi terminată. Manuscrisul a fost trimis in Franța, unde a „domiciliat” până în 1990, când i-a fost înapoiat.
Închisoarea este descrisă mai puțin în elementele sale de constrângere fizică (torturi, lanțuri, cătușe, înfometare, frig), cât mai ales ca o istorie a trăirilor interioare.
Asemenea pildei vieții tuturor mărturisitorilor, și prezența doamnei Galina dar și cartea domniei sale pot constitui un reazim și o încurajare pentru cel care crede că nu este ieșire din necazurile și încercările ce ne dau târcoale. Nădăjduim ca amintirea mărturisitorilor din perioada comunistă să ne inspire și să ne întărească în lucrarea pe care fiecare dintre noi o desfășurăm în vremuri de libertate. (Pr. Nicodim P.)
