Părintele Mitropolit Teofan, prezent la Piatra Neamţ de Ziua Jandarmeriei Române

3 Aprilie 2017 17:20 Tudorel Rusu Arhiepiscopia Iaşilor

Astăzi, 3 aprilie 2017, cadrele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ au sărbătorit Ziua Jandarmeriei Române, activitate care s-a desfăşurat cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. La final, ierarhul, împreună cu un sobor de preoţi din care a făcut parte şi pr. protopop Valentin Tofan, a oficiat slujba de sfinţire a unei troiţe ridicate în curtea Jandarmeriei Neamţ.

Festivitatea desfăşurată cu ocazia împlinirii a 167 de ani de la apariţia Jandarmeriei Române a avut loc în sala de conferinţe a Consiliului Judeţean Neamţ, în prezenţa prefectului Niculina Dobrilă, a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ - Ion Asaftei, a primarului municipiului Piatra Neamţ - Dragoş Chitic, a inspectorului-şef al IPJ Neamţ - comisar Paul Tablan, a inspectorului-şef al ISU „Petrodava“ Neamţ - colonel Ioan Niţică, precum şi în prezenţa altor şefi sau reprezentanţi ai instituţiilor colaboratoare.

În deschiderea festivităţii, maiorul Radu-Vasile Olariu, inspectorul-şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ, a prezentat istoria armei bleu-jandarm şi a ţinut să transmită un mesaj de încredere şi camaraderie pentru toţii colegii de arme: „Astăzi, Jandarmeria se află în faţa unor noi provocări interne, ce ne solicită atât potenţialul individual, cât şi capacitatea structurală de a pune în aplicare un plan modern de management, care să asigure adaptarea la cerinţele sociale tot mai diversificate şi, pe alocuri, restrictive. Plecând de la experienţa acumulată, dar şi de la ideea că oamenii sunt bunul cel mai de preţ al Armei noastre, considerăm că putem contribui la fundamentarea premiselor unui proces de reconstrucţie organizaţională eficientă, în raport cu nevoile actuale şi de perspectivă ale societăţii româneşti. Cu ocazia aniversării Zilei Jandarmeriei Române, vă adresez, dumneavoastră şi celor dragi, sincere urări de bine şi spor în activitatea de zi cu zi! La mulţi ani!“.

În continuare, cadrele unităţii care s-au distins prin modul de executare a misiunilor, cei care au obţinut rezultate deosebite în îndeplinirea atribuţiilor, pregătire profesională şi comportare demnă, au fost avansaţi înaintea împlinirii stagiului minim în grad. De asemenea, pentru rezultatele obţinute şi pentru activitatea desfăşurată, alţi 132 de jandarmi nemţeni au fost recompensaţi cu felicitări, mulţumiri şi citare prin ordin.

„Dacă nu există o anumită preocupare pentru ordinea exterioară, nici ordinea interioară nu poate fi asigurată“

În cuvântul adresat cu ocazia evenimentului aniversar, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a apreciat activitatea jandarmilor, derulată atât pentru menţinerea ordinii publice, cât şi pentru asigurarea liniştii interioare a oamenilor: „Dacă nu există o anumită preocupare pentru ordinea exterioară, nici ordinea interioară nu poate fi asigurată. Un gânditor din veacul trecut amintea, vorbind despre instituţiile statale, că, în general, statul şi diferitele structuri ale sale nu au rolul de a transforma lumea într-un paradis, ci de a  împiedica lumea să devină un infern. Dacă există anumite entităţi care luptă pentru ordinea lăuntrică - instituţiile educative, instituţiile culturale, Biserica - există uneori nevoie şi de instituţii de ordine exterioară care să-l ajute pe om să înţeleagă necesitatea ordinii lăuntrice. Dumneavoastră, cei îmbrăcaţi în haină militară şi colegii dumneavoastră din celelalte structuri, sunteţi ochiul veghetor de care oamenii au nevoie pentru a-şi însuşi ordinea exterioară, ca mai apoi să ajungă şi la ordinea lăuntrică, interioară“.

Momentul festiv a fost urmat de slujba de sfinţire a unei troiţe ridicate în curtea Jandarmeriei Neamţ.

De la același autor

Ultimele din categorie