Pelerini din Bacău, în pelerinaj la Iaşi

Arhiepiscopia Iaşilor

Pelerini din Bacău, în pelerinaj la Iaşi

    • Pelerini din Bacău, în pelerinaj la Iaşi
      Foto: Constantin Ciofu

      Foto: Constantin Ciofu

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi îi cheamă în rugăciune pe credincioşii ortodocşi din toată ţara. O parte dintre pelerini vin în pelerinaje organizate prin intermediul preoţilor de la parohii.

La rândul format ieri, 11 octombrie 2017, s-a aşezat un grup de enoriaşi din Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi“ - Bacău, veniţi la Iaşi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. „Prin purtarea de grijă a părintelui paroh Aurel Cîrlan şi a părintelui slujitor Flavius Balaban, ne-am gândit să facem un pelerinaj la Sfânta Parascheva. Ne rugăm Sfintei Parascheva şi Sfintei Muceniţe Tecla să ne dea sănătate şi mântuire. Enoriaşii privesc cu multă dragoste iniţiativele noastre de a organiza astfel de pelerinaje. Ne dorim ca şi de sărbătoarea Sfântului Dimitrie să organizăm un pelerinaj la Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Înainte de a pleca la drum, am citit rugăciunile de dimineaţă şi acatistele celor două sfinte la care ne vom închina. Ne-am propus să ajungem şi la câteva mănăstiri din oraşul Iaşi“, a amintit părintele Marian Gliga, preot slujitor la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Bacău.

Citește despre: