Prima şedinţă prezidată de noul protoiereu de Târgu Neamţ
Pe data de 23 februarie 2017, la sediul Protoieriei Târgu Neamţ s-a desfăşurat şedinţa lunară a preoţilor arondaţi protopopiatului. Şedinţa a fost deschisă cu rostirea unei rugăciuni, după care a luat cuvântul pr. Nicolae Axentioi, protoiereu al Protoieriei Târgu Neamţ, care a prezentat ordinea de zi a primei şedinţe prezidate în noua calitate de conducător al Cancelariei protopopeşti.
Noul părinte protopop de la Târgu Neamţ, pr. Nicolae Axentioi, a prezentat raportul general al Adunării eparhiale Iaşi pentru anul 2016, intitulat „Slujind pe Cale, mărturisind Adevărul, primind Viaţa“, raportul general al activităţior protopopiatului, care a vizat activităţi administrativ-pastorale, construcţii şi restaurări de biserici, case sociale şi parohiale, activităţi cultural-misionare, social filantropice şi financiar contabile, apoi a amintit şi de programul liturgic pentru Postul Mare.
A urmat referatul cu titlul „Virtuţile necesare păstorului de suflete“, susţinut de pr. Ciprian Tărâţă de la Parohia Totoieşti. După dezbaterea referatului, a luat cuvântul pr. Gheorghe Trofin, coordonatorul Biroului de cateheză, care a prezentat activităţile pe 2016, dar şi noua programă pe 2017, precum şi alte probleme din perspectivă catehetică. Părintele Ionuţ Alungulesei, coordonator ProVita, a prezentat activităţile din anul trecut, precum şi obiectivele sectorului pentru anul în curs, menţionând şi de proiectul naţional „Marşul pentru viaţă“.
După discursurile amintite, părintele Filip Marian, misionar protopopesc, a prezentat calendarul activităţilor ITO 2017, care va fi găzduit de către Arhiepiscopia Iaşilor, dar şi alte aspecte misionare. La final, părintele protopop a discutat diverse probleme pastoral-administrative, prezentând pe noii preoţi ai protopopiatului: pr. Dumitru Pintilie - Parohia Boboieşti, pr. Cristian Ursuleanu - Parohia Zvoroneşti, pr. Mihai Capşa - Parohia Arămoaia, pr. Andrei Stan - Parohia Rădeni. Şedinţa s-a încheiat cu concluziile şi cu rostirea rugăciunii de dezlegare.