Recital extraordinar al actorului Dorel Vișan la Iași: „Eminescu, între geniu, om și sfânt”

28 Ianuarie 2014 15:21 Maria Burlă Arhiepiscopia Iaşilor

În acordurile fine și delicate de pian ale doamnei Vasilica Stoiciu Frunză, o minunată pianistă a genului cameral, Eminescu a revenit cu ființa întreagă la Iași, preț de aproape două ceasuri, prin invocarea și evocarea expresivă a cunoscutului actor Dorel Vișan, care a dorit să împărtășească și publicului ieșean bucuria unui recital extraordinar, dar și actualitatea operei marelui poet, cu o alocuțiune sub genericul „Eminescu, între geniu, om și sfânt”. 

„Omul, ca să fie om, trebuie să trăiască în cultură și în cunoaștere de sine”

Evenimentul a avut loc luni, 27 ianuarie 2014, în Aula „Mihai Eminescu” a Bibliotecii Centrale Universitare din Iași și s-a desfășurat în prezența Înalpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, însoțit de Pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, Pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iașilor și Pr. Gheorghe Mihăilă, referent în cadrul Sectorului cultural și comunicații media al Arhiepiscopiei Iașilor. 

În deschidere, poetul și editorul Daniel Corbu a prezentat invitații și a subliniat că textele eminesciene sunt și adevărate predici despre Eminescu, amintind totodată multitudinea simbolurilor (Teiul lui Eminescu, Plopii fără soț etc.) pe care poetul le-a lăsat la Iași, în mai puțin de patru ani cât a stat în acest oraș.

Așa cum definea Constantin Noica menirea ființei umane în această viață, dacă viețuitoarele trăiesc unele în aer, altele în pământ, altele în apă, omul, ca să fie om, trebuie să trăiască în cultură și în cunoaștere de sine. Iar Eminescu ne ajută spre aceasta.

„A fost numit poet divin pentru că era depozitarul întregii învățături din vremea lui”

Universul scriptural eminescian este un univers - și în formă, și în conținut - de o armonie extraordinară, însă foarte greu de deslușit. Potrivit actorului Dorel Vișan, aproape toți biografii care s-au ocupat de marele poet nu i-au înțeles partea lui de transcendență, de apropiere de Dumnezeu prin cunoaștere. Aceste trei ipostaze, de om, geniu și sfânt nu sunt identice cu vârstele biologice, ci ele sunt succesive și concomitente. „Eminescu este geniu, și când era tânăr, și mai târziu. Este om, și când era tânăr, și mai târziu. Și are sfințenie - harul lui Dumnezeu - pe tot parcursul vieții sale. Prin aceasta Eminescu devine poet divin - pentru că era depozitarul întregii învățături din vremea lui. Cred că Eminescu singur ne-a trasmis un testament ontologic, prin marea lui capodoperă Luceafărul, o autocaracterizare tragică. Și-a trăit acest fapt conștient de marile daruri pe care i le-a dat Dumnezeu”, a afirmat domnia sa.

„Eminescu a primit un fel de funcție cristică într-o vreme când religia nu era acceptată”

În decursul a aproape un secol și jumătate, Eminescu a fost receptat de generațiile care s-au perindat în diferite forme. Până în 1900, după moartea lui, a fost socotit poetul național, geniu. Din 1900, mai mult de un sfert de secol, a fost considerat aproape sfânt, ca înainte de 1940, profesorul George Călinescu să-l coboare de pe soclu pentru că a înțeles mai puțin partea aceea cosmică a lui Eminescu. Abia mai târziu Noica, Marin Sorescu, Nichita Stănescu și Steinhardt au au scris despre acest lucru.

Potrivit invitatului, în prima parte a regimului comunist, Eminescu a fost proletarizat. În partea a doua, Ceaușescu l-a ridicat din nou pe soclu, pentru că era nevoie de un exemplu al istoriei care să susțină cultul personalității. Eminescu a primit un fel de funcție cristică într-o vreme când religia nu era acceptată. După evenimentele din ‘89, poetul a fost uitat, trecut în umbră, etichetat ca pesimist, defetist, șovin, antisemit, xenofob, naționalist, iubitor de trecut. A fost acuzat că a idolatrizat femeia. I-a fost socotit ca un defect faptul că iubea poporul de jos.

„Omul poate învinge prin suferință”

„Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că omul, la început, a fost liber de stricăciune, dar prin călcarea poruncii dumnezeiești și-a știrbit chipul – pentru că a fost făcut după chipul și asemănarea cu Dumnezeu. Știrbindu-și chipul, nu mai putea spera nici la asemănare. Atunci Dumnezeu i-a mai dat o șansă: prin pocăință, prin chiar pătimirile pe care le-a îndurat Iisus Hristos Mântuitorul, Care a adus în lume trei lucruri fundamentale pe care Eminescu le știa. A adus Crucea – ca simbol al suferinței, a adus iubirea și a adus dovada că omul poate învinge prin suferință. Acest lucru l-a înțeles Eminescu și l-a pus în poeziile sale”, a afirmat actorul Dorel Vișan.  Semnificații le întrezărim și în „Mortua est!”: Când sorii se sting şi când stelele pică,/ Îmi vine a crede că toate-s nimică./ Ş-apoi... cine ştie de este mai bine / A fi sau a nu fi... dar ştie oricine / Că ceea ce nu e, nu simte dureri, / Şi multe dureri-s, puţine plăceri./ A fi? Nebunie şi tristă şi goală; / Urechea te minte şi ochiul te-nşală; / Ce-un secol ne zice ceilalţi o deszic./ Decât un vis sarbăd, mai bine nimic.

„Trecutul trebuie adus în prezent atunci când prezentul nu mai are stabilitate”

Potrivit domniei sale, Eminescu n-a fost pesimist. El a cântat timpul acesta scump care se numește viață, care ne este dat și pe care nu știm să-l folosim. A cântat vremelnicia. Eminescu nu a cântat niciodată supliciile și problemele iubirii; a cântat numai iubirea. Nu a cântat niciodată calitățile și defectele unei femei, ci numai femeia, ca în poezia „Venere si Madonă”.

Totodată, Eminescu a scris niște studii extraordinare de economie, fizică și matematică, contribuții de om universal, de om al Renașterii  și, potrivit actorului, aici stă adevărata lui valoare, nu în poeziile romantice, de dragoste. La 18 ani publica un articol în revista Familia din Oradea în care vorbea de necesitatea unui teatru național, pornind de la credința că un neam care-și uită trecutul își pierde identitatea. Trecutul trebuie întotdeauna adus în prezent atunci când prezentul nu mai are stabilitate.

„Cu geniul nu se poate negocia”

Geniul lui Eminescu își are rădăcinile în contradicțiile dintre libertate și necesitate și funcționează în zone profunde și contradictorii: între ordine și dezordine, între adevăr și minciună, între bine și rău, depășindu-le. „Cu geniul nu se poate negocia. Societatea din vremea lui n-a putut negocia cu Eminescu. Din cauza aceasta, Eminescu nu a fost iubit de toată lumea și nu este iubit nici astăzi. Pentru că geniile scormonesc la rădăcina instituțiilor societăților democratice și societățile democratice se apără și-i îndepărtează, chiar dacă sunt genii. Același lucru au făcut și cu Eminescu, și cu Shakespeare și cu mulți mari iubitori ai lumii”, a afirmat invitatul.  

Ce spunea Eminescu cu 150 de ani în urmă, în „Scrisoarea a III-a”? Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,/ Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.(...) Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!/ Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,/ În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie, / Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie. (..)/ Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri/ Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...

„Eminescu este atât de plin de simboluri, de mesaje, de metafore, încât e foarte greu să le pătrunzi. E ca și cum ai sta de vorbă cu un om căruia nu-i cunoști bine limba și până te gândești ce a spus, mai pierzi cinci cuvinte. Așa este și cu Eminescu. De aceea, un recital de Eminescu este greu de dus, și de cel care-l face, și de cei care-l ascultă”, a concluzionat actorul Dorel Vișan.

Spectacolul prezentat de actorul român până acum și în alte orașe din țară fost premiat de către Patriarhia Română cu Ordinul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” șia fost organizat de Asociația culturală „Feed Back”, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” și Colegiul Medicilor Iași. 

De la același autor

Ultimele din categorie