Manifestarea a fost structurată în trei părţi. În prima parte s-a vizionat un scurt documentar care a prezentat ororile comuniste petrecute cu românii din Basarabia și cu sfinţii martiri din Râpa Robilor a închisorii Aiudului, cu titlul „Să nu ne răzbunaţi”, sintagma folosită de filosoful  Mircea Vulcănescu.

 În a două parte s-a săvârşit o emoționantă slujbă de pomenire a tuturor martirilor creştini şi sfinţi care s-au nevoit în temniţele comuniste. Invitaţii prezenţi - poetul Gheorghe Simon, ofiţerii Valer Tănase, Nica Petru şi Constantin Strugaru, delegaţia de maici de la Mănăstirea Văratec, venită cu binecuvântarea maicii starețe Iosefina Giosanu, elevi şi profesori de la Şcoala „Mihai Eminescu”-Filioara, preoţii din comună Agapia, eleve seminariste de la Liceul Ortodox „Cuvioasă Parascheva” de la Mănăstirea Agapia, însoţite de preotul Mihai Surugiu - au fost învăluiţi într-o stare sfânta de venerare şi de comemorare a chinurilor de nedescris pe care le-au trăit jertfitorii din temniţile comuniste.

Au fost prezentate zece referate . Profesorul de istorie Radu Carol Ichim a prezentat un referat în care a făcut referire la cele două temniţe - a trecutului şi a prezentului-, arătând criza de libertate în care se se zbate România: „În puşcăria prezentului este întemniţat însuşi poporul român, lipsit de libertate, aflat în graniţe şi state diferite, condus şi de multe ori obstrucţionat de legile impuse din afara ţării. Suntem scufundaţi în blestemată uitare, dar noi să avem în faţa minţii că România nu este întreagă. Lipseşte Basarabia, Bucovina de Nord, Maramureşul istoric, Sudul Basarabiei, Valea Timocului şi alte ţinuturi româneşti. Se simte că poporul Român nu este stăpân la el acasă. Martirii şi Sfinţii din cele 120 de temniţe comuniste s-au jertfit cu acest gând sau testament, anume că noi, care vom veni, tinerii şi preoţii români, să ne jertfim pentru unitatea şi rădăcina creştină a neamului românesc”.        

„Suferinţa pe care au îndurat-o a fost pentru păcatele neamului românesc”

Moderatorul simpozionului, părintele Dumitru Irina, a elogiat demnitatea doamnei Aspazia Oţel Petrescu: „A privit detenţia ca o mare onoare făcută de Dumnezeu. Adeseori doamna Aspazia a afirmat că rugăciunea i-a salvat viața și tuberculoza. Ca răspuns la suferință, a dus cei 14 ani de carceră cu fruntea sus, fără să murmure vitregiile temniţei: frigul, umezeala, şobolanii, izolatorul unde erau aduşi în cătuşe şi anchetaţi”.

 I s-a oferit apoi cuvântul maicii Tatiana Grosu de la Mănăstirea Văratec care a trăit tragedia Decretului 410 din 1959, prin care toţi monahii şi monahiile din mănăstirile României au fost aruncaţi pe drumuri. Printre lacrimi, măicuţa a relatat drama istorică petrecută într-o seară de noiembrie a anului 1959, când 24 de maici, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani, au fost chemate la Cancelarie unde li s-a citit Decretul odios şi abject prin care a fost aproape distrus monahismul ţării: „Toate maicile au plâns de tremurau bătrânele ziduri ale Văratecului.. Într-o căruţă luminată de un felinar a venit Miliţia şi a evacuat mănăstirea tocmai vigoarea şi viitorul centrului monahal. Rana a fost atât de adâncă, încât trauma nu s-a vindecat încă”.

Elevele seminariste din anul III, Sincari Teofana şi Scripcaru Iustina, au vorbit despre ororile comunismului în sensul că acest sistem ateu dorea cu orice preţ să sădească o frică generalizată în toată societatea, ca astfel s-a conducă mai uşor printr-o ideologie marxist-leninistă - atee. Apoi eleva Plăcintă Ionela a făcut o pledoarie a duhovnicilor care au suferit în temniţe, punând accetul pe portretul părintelui Iustin Pârvu, acest duhovnic al românilor care a mărturisit cu demnitate Adevărul în cei 18 ani de puşcărie.

Domnul Valer Tănase a început prelegerea printr-un recurs la sinceritate, mărturisind că după anul 1989 el a înţeles într-adevăr ce însemna Ortodoxia: „Comunismul rămâne o pată de sânge şi o pată de ruşine pe fruntea umanităţii; de aceea trebuie îngropat cât mai adânc. Pe teritoriul României au fost 120 de închisori, au suferit peste 3 milioane de oameni, peste 200000 au fost omorâți. Oamenii nevinovaţi care au rezistat, precum Valeriu Gafencu, Ragu Gyr, au înţeles că suferinţa pe care o îndură este pentru păcatele neamului românesc ”.

 Poetul Gheorghe Simon (membru al Uniunii Scriitorilor), cunoscutul autor al cărţi „Canonul iubirii”, a adus în biserica  Filioarei lumina poetului şi doctorului Vasile Voiculescu: ,,Poetul Vasile Voiculescu a fost întemniţat tocmai pentru că primise în dar lumina credinței de la Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim din Bucureşti. Poetul coborât din icoană care nu cunoştea ura se hrănea parcă din Duhul Sfânt şi era un creştin desăvârşit. În timpul detenţiei, nu-l interesa prea mult hrana, împărţind-o la ceilalţi”. Domnul Gheorghe Simon a subliniat:„ Nu trebuie să uităm faptul că poetul Vasile Voiculescu a intrat în închisoare precum un bătrân cu părul alb, purtând parcă o aura de sfânt”.

Ofiţerul în rezervă din aviație Strugaru Constantin a evocat profilul părintelui Gheorghe Giurău, care a făcut misiune ortodoxă în Basarabia, dar securiștii i-au fabricat probe cum că ar fi uneltit împotriva ordinii statale a României. A fost întemniţat 5 ani, timp în care în Parohia Chișlaz din Bihor a fost înlocuit de părintele Gheorghiţă, care mai apoi va deveni parohul Bisericii Filioara.

A treia parte a simpozionului s-a desfăşurat la aşezământul social al parohiei, unde preoţii din comuna Agapia - pr. Dumitru Irina, pr. Vasile Smau şi pr. Ciprian Ipate- au prezentat frumuseţile şi istoricul bisericilor lor. La finalul întâlnirii, doamna învăţătoare Elena Ioniţă a făcut referire la lacunele din sistemul educaţional, trăind cu speranţa că istoria nu va fi uitată, că limba şi literatură română va prezenta real poeţii şi scriitorii de bază ai neamului, că educaţia pentru sănătate nu va fi înlocuită cu educaţia sexuală, iar religia şi morală creştină vor face parte din trunchiul comun al disciplinelor din sistemul educaţional românesc: ,,Se urmărește distrugerea rădăcinii creştine a neamului românesc, lovindu-se chiar în minţile şi inimile copiilor. Se elimina încet şi sigur sărbătorile creştine tradiţionale. Se doreşte dezumanizare copiilor. Eu cred că este acum vremea ca învăţătorii şi profesorii creştini ortodocşi să-și mărturisească credința și valorile. Dacă nu se vor găsi astfel de suflete care să se jertfească, se vor zvârcoli în morminte până şi martirii care şi-au dat viaţă pentru apărarea credinţei strămoşeşti şi a demnităţii poporului român”. (Andrei Irina)