Sfințire de biserică la Balta Arsă (Galerie foto)

2 Octombrie 2016 17:30 Tudorel Rusu Arhiepiscopia Iaşilor

Momente de bucurie sufletească în localitatea Balta Arsă, comuna Corni, judeţul Botoşani, unde duminica aceasta Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a oficiat slujba de sfinţire a unei noi biserici cu hramul „Sfinții Părinți Ioachim și Ana“. Slujba de târnosire a fost succedată de oficierea Sfintei Liturghii arhiereşti. Drept răsplată pentru eforturile făcute, IPS Mitropolit Teofan a oferit distincţii de vrednicie tuturor celor care au ajutat de-a lungul timpului la ridicarea şi pictarea locaşului de cult.

Duminică, 2 octombrie 2016, a fost o zi de sărbătoare specială pentru credincioşii Parohiei Balta Arsă, care au participat în număr mare la sfinţirea bisericii parohiale închinate Sfinților Părinți Ioachim și Ana. Locaşul a fost înnoit şi a primit veşmântul harului prin stropirea cu Agheazmă şi ungere cu Sfântul şi Marele Mir de către IPS Părinte Mitropolit Teofan, înconjurat de un sobor de slujitori, din care a făcut parte şi pr. Lucian Leonte, protopop al Protoieriei Botoșani. Ierarhul a sfinţit Sfânta Masă după ce a pus în piciorul jertfelnicului moaşte ale sfinţilor martiri. Pentru a marca importanța și bucuria zilei, locuitorii din Balta Arsă au așezat în fața porților locuințelor icoane și mese cu bucate. 

Slujba de târnosire a fost urmată de slujba Sfintei Liturghii arhiereşti, oficiată pe un podium special amenajat în curtea locaşului de cult.Pe parcursul zilei, credincioșii s-au închinat în sfânta biserică, trecând prin sfântul altar.

„În biserică se propovăduiește cuvântul adevărului”

După citirea Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat puterea pe care fiecare creștin o primește de la Dumnezeu prin participarea la Sfânta Liturghie: „Lucruri mari se întâmplă într-o sfântă biserică. Ați văzut la slujba de sfințire cum locașul de cult a fost uns cu Sfântul și Marele Mir, cu care nu se unge decât pruncul la Taina Botezului și sfântul altar. Am înconjurat biserica citind cuvântul lui Dumnezeu, arătând prin aceasta că în biserică se propovăduiește cuvântul adevărului. De asemenea, în cadrul Sfintei Liturghii, Îl rugăm pe Dumnezeu să coboare în Duhul Său cel Sfânt peste pâinea și vinul așezate pe sfânta masă ca ele să devină Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos. Cel care cunoaște cu adevărat dimensiunile cele adânci și înălțătoare ale Dumnezeieștii Liturghii și încearcă să se hrănească din acest izvor de har cel puțin o dată pe săptămână primește putere să dorească binele oamenilor din jur, putere de a nu se răzbuna, putere de a nu blestema, iar în cazuri deosebite, și puterea de a iubi vrăjmașii”.

La finalul Sfintei Liturghii, în momentul împărtăşirii credincioşilor, pr. protopop Lucian Leonte a dat citire hrisovului de sfinţire, după care pr. Marian Ionuț Stărică, parohul de la Balta Albă, a ţinut un cuvânt de învăţătură, în care a mulţumit ctitorilor, subliniind că, deși comunitatea pe care o păstorește este mică și cu posibilități financiare reduse, dorința enoriașilor de a avea un locaș propriu de închinare a fost una veche și arzătoare. Drept răsplată pentru eforturile făcute, IPS Mitropolit Teofan a oferit distincţii de vrednicie tuturor celor care au ajutat de-a lungul timpului la ridicarea şi pictarea locaşului de cult. Astfel, pr. paroh Marian Ionuț Stărică și pr. Radu Pomparău au fost hirotesiți întru iconom stavrofor, iar pr. Silviu Petrovici a primit distincția „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei”. De asemenea, a primit distincție de vrednicie presbitera Silvia Loghin, văduva fostului preot suplinitor de la Balta Albă, părintele Ilie Loghin, cel care a început construcția bisericii. Distincții au mai primit presbitera Andreea Stărică, primarul comunei Vlădeni - ing. Voicu Murariu, familia Ispas Constantin și Veronica, familia Ispas Aurel și Olga, familia Apetri Mimoza și Mihai, familia Spiridon Valeriu și Maria, și  precum și membrii Consiliului parohial.

 

De la același autor

Ultimele din categorie