(Video) 1000 de tineri la Tabăra Nemțișor - 2018

Arhiepiscopia Iaşilor

(Video) 1000 de tineri la Tabăra Nemțișor - 2018

Peste 1000 de tineri au participat între 22 și 24 iulie la cea de-a IX-a ediție a Taberei de la Poiana Nemțișor, județul Neamț, eveniment organizat anual de Arhiepiscopia Iașilor. Tabăra din acest an a fost dedicată Anului Centenar și valorilor care au unit neamul românesc. Pe parcursul celor trei zile, tinerii au participat la sesiuni de lucru pe grupe, la ateliere precum și la o serie de conferințe tematice. În cea de-a doua zi a taberei a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfințitul Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, iar seara tinerii au luat parte la parada steagurilor.

Vremea predominant ploioasă din cea de-a treia zi a taberei nu i-a împiedicat pe tineri să participe la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de Preasfințitul Antonie, Episcop de Bălți - Republica Moldova. La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte le-a rostit tinerilor un cuvânt de învățătură despre valorile care ne-au unit ca neam.

Tabăra s-a încheiat prematur din cauza vremii nefavorabile, fără a afecta însă entuziasmul participanților, care și-au descris experiența și bucuriile trăite în cele trei zile de tabără, în cadrul sesiunii de închidere organizată la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi”.

Citește despre: