Slujbă de pomenire pentru arhidiaconul Constantin Voicu, la şase luni de la trecerea la Domnul

Arhiepiscopia Sibiului

Slujbă de pomenire pentru arhidiaconul Constantin Voicu, la şase luni de la trecerea la Domnul

    • Slujbă de pomenire pentru arhidiaconul Constantin Voicu, la şase luni de la trecerea la Domnul
      Slujbă de pomenire pentru arhidiaconul Constantin Voicu, la şase luni de la trecerea la Domnul

      Slujbă de pomenire pentru arhidiaconul Constantin Voicu, la şase luni de la trecerea la Domnul

Un sobor de preoţi şi diaconi condus de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a oficiat sâmbătă, 14 mai 2016, un parastas, pentru arhidiaconul prof. univ. dr. Constantin Voicu, la şase luni de la trecerea sa în veşnicie. Slujba de pomenire a fost oficiată în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, în prezenţa familiei şi rudelor, a ucenicilor şi apropiaţilor celui care a fost profesor de patrologie şi mulţi ani rector al vechiului Institut Teologic de Grad Universitar din Sibiu, actula Facultate de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna”.

La finalul slujbei religioase, decanul Facultăţii de Teologie din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr a evocat personalitatea arhidiaconului Constantin Voicu, mentor şi îndrumător pentru foarte multe cadre didactice şi pentru foarte mulţi preoţi din Transilvania şi nu numai.

„Părintele profesor Constantin Voicu ne-a adunat din nou în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, acolo unde glasul lui a răsunat de multe ori în slujba lui Dumnezeu. Ne-am adunat pentru că toţi ne considerăm discipoli şi toţi l-am avut ca pe un părinte. Dumnezeu a îngăduit ca în ziua de pomenire a marelui ierarh Ioan Gură de Aur, să-l mute din această viaţă la viaţa cea veşnică, iar astăzi îi facem pomenire de jumătate de an, trăind bucuria Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Am cântat imnul de biruinţă prin care ne exprimăm această bucurie şi nădejede că toţi cei care au plecat dintre noi au fost rânduiţi de Dumnezeu să fie împreună cu El în Împărăţia Cerurilor, El care a biruit moartea şi ne-a dăruit Învierea. Poate că nu întâmplător în această perioadă, pregătind aniversarea facultăţii noastre, ne-a fost dat să-l întâlnim în fotografii şi focumente pe părintele arhidiacon Constantin Voicu”, a spus părintele Nicolae Chifăr.

„Întreaga sa activitate s-a identificat cu Facultatea de Teologie din Sibiu şi în general cu învăţământul teologic românesc. Este prezent în mijlocul profesorilor, în mijlocul invitaţilor, a fost prezent în multe locuri din Europa şi din lume, a  cunoscut oameni de mare valoare şi a primit la Sibiu invitaţi de mare profunzime teologică. Am putea spune că şi chipul părintelui rector rămâne mereu printre noi, chiar dacă astăzi el ne priveşte de sus, din Împărăţia lui Dumnezeu. Noi îl simţim aproape de noi, împreună cu noi. Şi dacă aducem omagiu tuturor celor care au slujit şcoala teologică, cu atât mai mult trebuie să-i ducem şi părintelui rector un asemenea omagiu”, a mai adăugat decanul Facultăţii de Teologie din Sibiu.

Sursa: mitropolia-ardealului.ro

Citește despre: