Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă să vină în ajutorul cetățenilor ucraineni

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă să vină în ajutorul cetățenilor ucraineni

Ieri, 5 martie 2022, trei tiruri și două camioane cu peste 50 de tone de ajutoare umanitare constând în alimente, dulciuri, apă, produse de igienă, produse destinate copiilor, îmbrăcăminte, pături, saltele și medicamente au ajuns la Cernăuți.

Încă de la începutul tensiunilor militare din Ucraina, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților le-a fost și le este aproape celor care sunt afectați de conflictul armat din țara vecină. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, încă din data de 24 februarie 2022 a fost constituit un comitet alcătuit din clerici ai Centrului Eparhial, protoierei, exarhi și coordonatori de voluntari, pentru a identifica cele mai eficiente măsuri de sprijinire, în acest moment, a cetățenilor ucraineni aflați în tranzit sau care intenționează să rămână pe teritoriul României.

În toată această perioadă, voluntarii aflați atât la punctul fix de asistență social-filantropică din punctul de trecere a frontierei Siret, cât și cei prezenți în Gara Burdujeni din Suceava au oferit ceai, cafea și mâncare refugiaților ucraineni. Totodată, i-au îndrumat spre locurile de cazare sau mijloacele de transport. Mai mult, aceștia au furnizat informații privind călătoria pe teritoriul României, iar clericii au asigurat asistența spirituală, alinându-i pe cei greu încercați în aceste zile cu un cuvânt de mângâiere și încurajare. Permanent, în fiecare centru sunt prezenți, în schimburi de câte 8 ore, preoți, dintre care cel puțin unul vorbitor de limbă ucraineană, împreună cu voluntari, credincioși ai parohiilor eparhiei sau membri în organizațiile ASCOR (Asociația Studenților Ortodocși Români) și ATOS (Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni) sau în centrele de tineret ECCLESIA.

Ieri, 5 martie 2022, trei tiruri și două camioane cu peste 50 de tone de ajutoare umanitare constând în alimente, dulciuri, apă, produse de igienă, produse destinate copiilor, îmbrăcăminte, pături, saltele și medicamente au ajuns la Cernăuți.

Amintim faptul că în ultima săptămână Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a trimis alte trei transporturi cu un total de peste 115 tone de ajutoare umanitare în Ucraina. Toate acestea s-au putut realiza și prin contribuția altor eparhii ale Patriarhiei Române, precum Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Episcopia Slatinei și Romanaților și nu numai. Nu în ultimul rând, au dat dovadă de dragoste față de aproapele și numeroase persoane, organizații non-guvernamentale, agenți economici sau instituții din România și din afara granițelor țării.

Sute de voluntari, dar și clerici din Mitropolia Cernăuților și Bucovinei, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Meletie, au întâmpinat ieri convoiul umanitar, au descărcat produsele, pregătind și încărcând totodată mașini care să transporte în zonele critice alimente, apă și bunuri de strictă necesitate.

Arhim. Nichita Stotojuc, vicar administrativ, a mulțumit tuturor celor implicați în aceste acțiuni de binefacere. „Din partea Înaltpreasfințitului Meletie, Mitropolitul Cernăuților și Bucovinei și din partea credincioșilor și preoților și din partea tuturor bucovinenilor care trăiesc aici, în Bucovina de Nord, noi mulțumim din suflet Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și nu mai spunem decât atât: Mulțumim, mulțumim și iar mulțumim!”

Un alt gând de recunoștință a venit din partea părintelui Dimitrie Popescu, de la Parohia moldo-română din Lavra Pecerska – Kiev, unul dintre cei care au contribuit la organizarea tuturor transporturilor de ajutoare umanitare în Cernăuți. „Mulțumim din inimă tuturor românilor, fraților noștri care astăzi ne-au arătat încă o dată ce înseamnă frăția și cât de important este a iubi, pentru că noi știm că iubirea învinge tot. Vedem și astăzi ce înseamnă să ridice sabia frate la frate, asta duce la o distrugere, dar noi astăzi trebuie să trăim în iubire, să trăim toți așa cum ne învață Hristos: Să ne iubim unii pe alții. Câtă bucurie trăiește în suflet fiecare român care din bunătatea lui ne ajută pe noi aici, dar și pei de mai departe, fiindcă și noi, după ce ajung ajutoarele dumneavoastră aici, la Cernăuți, trimitem mai departe. Am trimis ieri la Kiev, la Harkov și au ajuns acolo unde într-adevăr este nevoie, pentru oamenii din acele orașe. Și ei astăzi se bucură să mănânce o bucățică de pâine, să mănânce ceva din bucatele și din ajutorul pe care ni l-ați trimis, fiecare, sunt împărțite în toată Ucraina. Vă mulțumim frumos! Mulțumim din partea Bisericii Ucrainene Bisericii Române, Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitului Calinic pentru dragostea și efortul lui. Mulțumim preoților, creștinilor din toată România care au contribuit spre ajutorarea întregii Ucraine. Vă mulțumim din inimă pentru dragostea voastră și Bunul Dumnezeu să vă întoarcă înmiit și însutit, nu aici pe Pământ, ci acolo, în Ceruri, acolo unde furul nu o fură și molima nu o mănâncă. Acolo să vă întoarcă Dumnezeu comoara aceasta pe care ne-ați dat-o nouă; pentru noi este o comoară, aceasta să o primiți în Ceruri sus. Vă mulțumim frumos!”

Voluntarii prezenți la punctul de colectare al Mitropoliei Cernăuților și Bucovinei se implică activ în pregătirea produselor pentru cei care sunt direct afectați de război, cei care se adăpostesc în buncăre, stații de metrou, în subsolurile clădirilor ori alte spații de apărare improvizate. Ei le sunt profund recunoscători celor care au trimis aceste produse atât de necesare. „Am venit să ajutăm lumea care are nevoie, să împachetăm tot ce am primit de la frații noștri români. Le mulțumim din suflet că în aceste zile grele ne sunt alături și nu uită de noi, de copiii noștri care au rămas fără haine, fără casă. Le mulțumim din suflet! Noi ajutăm cu ce putem la strâns, la împachetat, pentru a trimite mai departe.”

Un alt voluntar, etnic român din Bucovina de Nord, a mărturisit faptul că neîncetat, alături de cererile pentru pace, se înalță rugăciuni de mulțumire pentru cei care vin în ajutorul celor afectați de război. „În greutate, întotdeauna se vede cine sunt frații noștri, cine ne ajută, cine ne dă o mână de ajutor. Slavă lui Dumnezeu că în zona noastră, a Cernăuților este încă bine, este liniște, dar în Kiev, Harkov, Sumî este o problemă foarte mare și este nevoie de produse, alimente, apă, pentru că o bucată de pâine este foarte greu de găsit. Ei își pun nădejdea în frații din România care, iată, aduc tone și tone de mâncare, apă. Mulțumim din suflet! Mulțumim nu numai cu limba și cu vorba, mulțumim cu rugăciune în biserici și mănăstiri, ne rugăm pentru frații noștri români și le mulțumim.”

Ca de fiecare dată, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, a fost prezent atât la Așezământul „Sfântul Ierarh Leontie” pentru a binecuvânta și supraveghea îndeaproape lucrarea de organizare a convoiului umanitar, cât și la punctul de trecere a frontierei Siret, însoțind delegația până la încheierea formalităților vamale.

Tot ieri, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a vizitat tabăra de refugiați din Vama Siret, a stat de vorbă cu cetățenii ucraineni veniți în țara noastră și le-a mulțumit tuturor celor implicați în ajutorarea celor care trec prin aceste momente dificile.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților face un apel către toți credincioșii de a spori rugăciunea în aceste zile tensionate. Mai mult, cei care doresc să se alăture acestor acțiuni umanitare, sunt îndemnați să ia legătura cu preotul paroh sau să doneze în conturile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților:

în lei: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014,

în euro: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110

în dolari: RO30 RNCB 0234 0370 1091 0004

deschise la Banca Comercială Română, cu mențiunea sprijin refugiați Ucraina.

Sursa: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Citește despre: