Ca în fiecare an, de praznicul Botezului Domnului, sute de credincioși bucovineni şi-au îndreptat paşii spre Mănăstirea Putna pentru a participa la slujba specială oficiată la această mare sărbătoare de părintele stareț Melchisedec Velnic, alături de un impresionant sobor de preoți și diaconi.
După slujba Sfintei Liturghii oficiată în lăcașul de cult ce adăpostește osemintele Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, întreg soborul preoților slujitori a ieşit în curtea așezării monahale, unde, în glasul clopotelor şi a troparelor specifice praznicului Botezului Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos și în fața unei impresionante cruci de gheață, a fost săvârșită slujba Aghezmei celei mari. La final, părintele stareț a ținut un cuvânt de învățătură, după care, conform tradiției monahale, obștea a merg în procesiune cu icoana praznicului la trapeză.
Înainte de a pleca la casele lor, credincioșii prezenți la slujba de Bobotează de la Putna au gustat apă sfințită și au fost miruiți de părintele stareț.

Despre Tudorel Rusu
Tudorel Rusu este redactor în cadrul Sectorului cultural și Comunicații media al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, domeniul Actualitate religioasă. (Ziarul Lumina - Ediția de Moldova și Portalul Doxologia). Este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, promoția 2011. De asemenea, este absolvent al Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Facultății de Litere - Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, promoția 2013, teza de licență, realizată sub coordonarea prof. univ. dr. Daniel Condurache, având titlul „Doxologia.ro. Monografia proiectului media al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei”. Programul de Masterat l-a urmat în specializarea Relații Publice și Publicit...