Arhiepiscopul Teodosie îşi sărbătoreşte ocrotitorul spiritual
Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, îşi sărbătoreşte astăzi ocrotitorul spiritual: Sfântul Cuvios Teodosie, începătorul vieții călugăreşti de obşte din Palestina.
Arhiepiscopul Teodosie s-a născut în 12 decembrie 1955, în Vatra Dornei, jud. Suceava. La botez a primit numele de Macedon.
A urmat şcoala primară în Dorna – Arini, Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ (1971-1976) şi Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1976-1980), cu licenţă în Teologie. Cursuri de doctorat, specializarea Studiul Biblic al Vechiului Testament şi Limba ebraică, la acelaşi Institut (1977-1981) şi la Universitatea Birmingham – Anglia (1 octombrie 1992-1 aprilie 1993); în paralel, a îndeplinit mai multe încredinţări: cântăreţ bisericesc la mănăstirea Antim din Bucureşti (noiembrie 1982 – octombrie 1986); asistent la Secţia Practică, Facultatea de Teologie din Bucureşti (din 1 octombrie 1986).
A fost închinoviat ca frate la schitul Crasna, jud. Prahova (1987) şi tuns în monahism (1990) cu numele Teodosie; hirotonit ierodiacon pe seama Paraclisului Sfânta Ecaterina al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, iar mai târziu ieromonah (martie 1992), când a fost şi hirotesit protosinghel; la începutul anului 1994 a fost hirotesit arhimandrit; la 22 martie 1994 a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu titlul Snagoveanul şi hirotonit arhiereu în 3 aprilie 1994.
În iulie 1999 a obţinut titlul de doctor în Teologie al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, cu teza: Cartea Psalmilor şi importanţa ei pentru viaţa pastoral-misionară a Bisericii; doctor în Muzică (2005).
La Bucureşti a desfăşurat o impresionantă activitate în toate domeniile vieţii bisericeşti, ceea ce a făcut ca, în 21 februarie 2001, Colegiul Electoral Bisericesc să-l aleagă în istoricul scaun arhiepiscopal de la Tomis (Constanţa); la 8 aprilie 2001, în Duminica Floriilor, a avut loc întronizarea la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.
S-a implicat în activitatea pastoral-misionară şi de asistenţă socială la Bucureşti şi Constanţa; a reactivat mănăstiri şi schituri, a înfiinţat aşezăminte monahale; s-a implicat în înfiinţarea unei Şcoli de cântăreţi bisericeşti la Seminarul Teologic din Bucureşti, a trei noi seminarii teologice monahale la mănăstirile Căldăruşani, Cernica şi Pasărea, şi a unui seminar în Giurgiu.
A înfiinţat Seminarul Teologic Dionisie Exiguul şi Şcoala de cântăreţi bisericeşti Gherontie Nicolau, amândouă în Constanţa; supraveghează procesul de învăţământ al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Universitatea Ovidius din Constanţa ca profesor şi, o vreme, şi ca decan; conducător de doctorat; a participat ca delegat al Bisericii noastre la activităţi pastorale şi culturale în SUA şi în Europa.
A desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică, ce s-a concretizat în temeinice lucrări precum: Cartea Psalmilor şi importanţa ei în viaţa pastoral-misionară a Bisericii (teză de doctorat publicată în 2001 şi 2008), Muzica Vechiului Testament (2001), Viaţa iudeilor oglindită în Psaltirea lui David (2001), Psaltirea cu explicaţii şi adnotări asupra termenilor biblici (2001), Psaltirea ilustrată (2002), Mărturii ale vieţii creştine dobrogene (2004), Mitropolia Tomisului (în colaborare cu Adrian Rădulescu, 2004); numeroase studii şi articole în diferite periodice bisericeşti; este membru în diferite asociaţii şi organizaţii bisericeşti, culturale şi sociale.
Sursă: basilica.ro