Parinte Gabriel, care este pentru dumneavoastră cel mai valoros lucru în comunicarea cu o altă persoană?

Depinde de gradul de profunzime al comunicării. Dacă vorbim în general, e minunat atunci când oamenii pot găsi un limbaj comun unul cu celălalt. Dacă vorbim despre alte aspecte ale comunicarii, cel mai important e atunci când găseşti în celălalt chipul lui Dumnezeu. Noi suntem cu toții creați după chipul lui Dumnezeu. Într-un sens absolut, acest chip este Hristos. Să Îl găsim pe El în cealaltă persoană, acesta este cel mai preţios lucru care se întâmplă în comunicare, iar acesta reprezintă şi baza unei prietenii adevărate. Adică nu este vorba pur şi simplu de o simpatie umană firească, ci de înţelegerea celuilalt ca fiind chipul lui Dumnezeu.

„În Occident, există profesori de teologie necredincioși”

Cât de des și cu ce regularitate citiţi Sfânta Scriptură?

Am început să citesc Scriptura foarte devreme, cu mult înainte de a pleca la mănăstire, astfel încât după aceea pentru mine a fost absolut firesc faptul că la mănăstire se citeşte Scriptura în fiecare zi, la slujbe și în chilii. Sunt călugăr deja de 50 de ani, iar acum când multe dintre texte mi le amintesc pur şi simplu, mă gândesc adesea la ele și asta îmi permite să descopăr înţelesuri mai profunde decât ceea ce reuşim să pătrundem în timpul unei simple lecturi. Puteţi citi un text de o sută şi de o mie de ori, iar apoi într-o zi, dintr-o dată, îl citiți și înțelegeți că nu l-aţi citit nici măcar o dată cu adevărat, pentru că vi se deschide o nouă profunzime care mai înainte nu vi s-a descoperit. Textele Sfintei Scripturi sunt asemenea unei fântâni fără fund.

Se spune că Sfânta Scriptură trebuie citită într-o anumită dispoziţie. E corectă această recomandare?

Firește! Unii Sfinţi Părinți spun că Evanghelia se poate citi numai stând în genunchi. Această carte nu poate fi citită ca un text obişnuit. Adică dacă citim Biblia ca pe o carte obișnuită, Revelaţia nu va fi percepută în mod potrivit.

În ce constă mai exact această dispoziţie? Cum o explicaţi unei persoane care abia începe să citească Biblia?

Această dispoziţie este dorința puternică de a asculta Cuvântul lui Dumnezeu, și nu o simplă curiozitate sau dorința de a aduna cunoștințe. Desigur, studiul textelor biblice, de exemplu cel filologic sau oricare altul, au temeiul lor. Dar, la un moment dat, toate acestea trebuie să fie puse deoparte și primit Cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum este El. Biblia se explică ea însăşi. După cum se spune, lumina nu are nevoie de o altă lumină ca să fie lumină.

În tradiția noastră bisericească, teologia este studiată de persoane care au o experiență personală de comuniune cu Dumnezeu, rugăciunea. Dar cum e să fii student la departamentele de teologie în instituţiile de învăţământ bisericeşti sau seculare de azi? La urma urmei, sistemul de învățământ și programa de studiu nu implică a priori să aibă, de exemplu, un îndrumător duhovnicesc care să le poată transmite această experienţă, să le-o facă apropiată.

O persoană care studiază teologia, fără viață duhovnicească, nu va înțelege nimic. În Occident, există profesori de teologie necredincioși, există chiar și preoți care nu cred în Dumnezeu și îşi înţeleg slujirea ca un serviciu, o modalitate de a câștiga bani. Pare incredibil, dar am dovezi că este așa. Slavă Domnului, eu încă nu am întâlnit o astfel de persoană, însă prieteni de-ai mei au vorbit cu astfel de persoane, iar episcopi cunoscuţi spun că au preoţi care și-au pierdut credința și slujesc pentru că trebuie să-şi întrețină familia. Acesta este sfârșitul.

Pentru a evita acest lucru, trebuie să învățăm de la Sfinții Părinți. Ei au avut o educaţie înaltă pe plan lumesc: erau oratori, filozofi, cunoșteau literatură, limbi străine. Dar pentru ei aceste cunoaștinţe erau doar un instrument. Părinții ei înșiși duceau o viața duhovnicească deosebit de profundă.

Într-adevăr, faptul că ai anumite cunoștințe nu înseamnă deloc că înțelegi cu adevărat Scriptura, întrebarea e cum foloseşti aceste cunoştinţe. Știm că teologia ariană s-a bazat în întregime pe Biblie. Satana, când L-a ispitit pe Hristos, a citat din Scriptură, adică el știa aceste texte și le cita nu pentru a le pătrunde înțelesul, ci pentru a-l schimba, a-l întoarce pe partea cealaltă. Cel mai bun mod de a abuza de Scriptură este să citezi doar jumătate de verset, iar nu versetul întreg.

„Cel mai bun dascăl al rugăciunii este însăşi rugăciunea”

Putem învăța să ne rugăm? Pe de o parte se spune că rugăciunea trebuie învăţată, pe de altă parte că rugăciunea este darul lui Dumnezeu și, prin urmare, nu se poate dobândi prin propria voinţă.
În tratatul său despre rugăciune Evagrie Ponticul spune că Dumnezeu dăruieşte rugăciunea aceluia care o cere. Dacă cineva nu o cere, atunci nu o primeşte. Cel mai bun dascăl al rugăciunii este însăşi rugăciunea.

Sunteţi călugăr deja de 50 de ani și de 32 de ani pustnic. Acum aţi venit în Rusia, la Moscova. Ce impresie aveţi despre ceea ce vedeţi?

Primul lucru pe care îl văd este o schimbare incredibilă în societate. Biserica ridicată în cinstea icoanei „Bucuria tuturor celor necăjiți” de pe strada Bolşaia Ordînka o cunosc din 1968. Atunci, biserica era într-o stare groaznică, iar aspectul său semăna cu o cutie de conserve. În acel an am petrecut Paştile aici ca tânăr călugăr și mi-a fost imposibil să intru în biserică – femeile se îmbulzeau, se îngrămădeau atât de tare încât a trebuit să stau în stradă. În timpul procesiunii au venit zece sau cincisprezece huligani beți, au început să îi atace pe credincioși și să-i înjure, astfel încât ceea ce se numea procesiune a devenit un galop în jurul bisericii.
În ultimii ani, tot vin la Moscova, în biserica aceasta, și văd că biserica înviază, se restaurează. Într-o zi de lucru, de exemplu, marți, atunci când am fost acolo, biserica întreagă se ruga. Iar în noaptea de Paști, se oprește chiar şi circulaţia mașinilor pentru a putea avea loc procesiunea.

Pentru mine, bisericile și mănăstirile care sunt restaurate sunt un simbol al renașterii Rusiei. Acum, acestea sunt totuşi puncte diferite pe hartă, dar în aceste exemple este clar că poporul rus poate face foarte mult dacă doreşte. În Rusia sunt multe mănăstiri și credem, nădăjduim și suntem încredinţaţi că sângele martirilor este sămânța viitoarei Biserici Ruse.

Vorbind la modul figurat, cred că aceste puncte de pe hartă se vor extinde, astfel încât în cele din urmă societatea să se poată însănătoşi. Recuperarea este necesară întrucât în Rusia nu au fost distruse numai bisericile, ci mai cu seamă a fost o nimicire morală. Nu aș fi surprins dacă aș afla că acei huligani din anii `60 merg astăzi la biserică.