Arhimandritul Nestor Dinculeană a fost ales Arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința de lucru din 25 februarie 2021, a ales Arhiereul vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.
Arhiereul vicar ales, prin vot secret, este Arhimandritul Nestor Dinculeană şi va purta titulatura Hunedoreanul.
Arhimandritul Nestor Dinculeană ocupă în prezent funcția de Vicar administrativ-eparhial al Episcopiei Devei și Hunedoarei.
Pe același post a candidat și Arhimandritul Gherontie Ciupe, Consilier eparhial la Sectorul pastoral-liturgic al Episcopiei Devei și Hunedoarei.
Profil biografic
Noul Arhiereu vicar, pe numele de mirean Dumitru-Cristian, s-a născut în 11 iunie 1983, în Craiova, județul Dolj. Între anii 2003-2007 a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, Secția Teologie Pastorală. În 2009 a absolvit un master la aceeași instituție de învățământ.
A urmat cursuri de doctorat, între 2011-2014, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. A obținut o bursă de studiu la Padova-Italia în vederea redactării tezei de doctorat (2012-2013). A obținut titlul de doctor în 2015.
În 2009 a fost tuns în monahism și a primit numele de Nestor. A fost hirotonit ieromonah în 2011 și hirotesit arhimandrit în 2014.
În 2013, pe o perioadă de jumătate de an, a îndeplinit funcția de Consilier Pastoral-Liturgic al Episcopiei Devei și Hunedoarei.
Între 2013-2018 a fost Vicar Administrativ – bisericesc, iar din 2018 ocupă funcția de Vicar administrativ – eparhial.
CV-ul integral aici.
Sursa: basilica.ro