Proclamarea locală a canonizării Sfântului Arsenie de la Prislop – Programul evenimentelor
Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara va găzdui, în zilele de 27–28 noiembrie 2025, evenimentele liturgice prilejuite de proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop. Pelerinii și clericii sunt așteptați să participe în rugăciune la momentele solemne dedicate acestui mare cuvios al Bisericii Ortodoxe Române.
Principalele evenimente liturgice vor avea loc la Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara, în perioada 27–28 noiembrie 2025.
Joi, 27 noiembrie 2025, începând cu ora 16.00, va fi oficiată Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop.
Vineri, 28 noiembrie 2025, începând cu ora 9.00, se va săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arhierească la altarul de vară al Mănăstirii Prislop. După rugăciunea amvonului, se va da citire Tomosului sinodal de proclamare locală a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, se va prezenta icoana canonică a Sfântului și se va intona troparul.
Accesul pelerinilor care se vor deplasa în mod organizat, cu autocare, la acest eveniment va fi permis în parcarea mănăstirii, special amenajată, în limita locurilor disponibile. După epuizarea locurilor de parcare, autoritățile responsabile în organizarea evenimentului nu vor mai permite accesul altor autocare, pentru a evita blocajele.
Din cauza topografiei locului, precum și a spațiilor limitate de parcare, pelerinii care se vor deplasa cu autoturisme personale vor fi îndrumați de către agenții rutieri să își parcheze autoturismele pe marginea carosabilului, spre acostament, pe un singur sens, în ordinea sosirii.
Accesul presei la eveniment se va realiza în baza unei acreditări obținute în urma solicitării scrise adresate Episcopiei Devei și Hunedoarei, la adresa electronică secretariat@episcopiadevei.ro cel mai târziu până la data de 21.11.2025. Reprezentanții presei vor transmite din spațiul amenajat special în acest scop.
