Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, împreună cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a sfințit astăzi, 17 decembrie 2020, Depozitul de Colportaj: „Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea”, pangarul: „Arimateea – Bucurii pentru suflet” și lumânărarul: „Arimateea – Lumină pentru suflet”, aflate în curtea Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, respectiv în curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, realizate sub coordonarea PC Pr. Adrian Popa, Director al Departamentului de Colportaj. La slujbă au mai participat Preacuviosul părinte arhimandrit Serafim Grigoraș, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, și Preacucernicul părinte Viorel Ilișoi, Consilier economic. Obiectele de colportaj au un important rol misionar-cultural, social-filantropic, dar și economic-financiar în viaţa Bisericii, întrucât se impune afirmarea identităţii ei duhovniceşti, de sfinţire şi înnoire a lumii. Icoanele, sfintele vase, tămâia și toate celelalte produse cu caracter bisericesc sunt puse la dispoziția credincioșilor, ca prin folosirea lor în cultul creștin să se preaslăvească Dumnezeu Cel Unul în Ființă și întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Icoana reprezintă o veritabilă fereastră prin care omul și Dumnezeu se pot privi față în față (părintele Dumitru Stăniloae), un chip real, fiind un simbol prin care este redată învățătura despre persoana reprezentată pe ea, fie că este Mântuitorul, Maica Domnului sau unul dintre sfinți. Vasele liturgice au şi ele un simbolism cu totul aparte. Potirul simbolizează paharul întrebuințat de Domnul Hristos la Cina cea de Taină, discul – ieslea în care S-a născut Domnul, steluța – steaua pe care au văzut-o magii când S-a născut Hristos, antimisul – giulgiul în care a fost așezat trupul Domnului când a fost pus în mormânt, copia – suliţa cu care a fost împuns pe cruce Domnul, lingurița – cleştele cu care serafimul a luat cărbunele de pe altar şi l-a atins de buzele profetului Isaia pentru a-l curăţa (Isaia 6, 6), cădelniţa – darul Sfântului Duh (ca şi tămâia) (Psalmii 140, 2). Şi veșmintele liturgice ascund în ele multe semnificaţii. Astfel, stiharul simbolizează îmbrăcămintea cea luminoasă a îngerilor, mânecuţele – legăturile mâinilor Mântuitorului când a fost dus la răstignire, dar și puterea lui Dumnezeu, acordată slujitorilor Săi prin taina hirotoniei, epitrahilul – învăţăturile lui Hristos, felonul – puterea lui Dumnezeu, ori hlamida cu care a fost îmbrăcat Domnul când a fost dus la răstignire. Sfântul Simeon al Tesalonicului, explicând toate obiectele din casa Domnului (biserica), arăta între altele că stâlpii ce susţin iconostasul închipuiesc deosebirea dintre cele materiale şi spirituale, pentru că ei despart naosul de altar. Tot astfel au dobândit semnificaţii simbolice şi odoarele sfinte întrebuinţate în biserică. De exemplu, clopotele sunt simbolul vocii lui Dumnezeu, lumina din biserică – lumina divină, iar tămâia – frumusețea darurilor Duhului Sfânt. Prin cartea bisericească, dar şi prin artă, se transmite atât învățătura de credință, cât și frumusețea Ortodoxiei reflectată în obiectele de cult, în pictura, broderia și cântarea religioasă. Ortodoxia nu este numai adevărată, ci şi frumoasă, pentru că slava lui Dumnezeu înfrumusețează pentru totdeauna creația. Vederea în Ortodoxie are aceeași valoare ca şi ascultarea cuvântului, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos este numit Cuvântul lui Dumnezeu (cf. Ioan 1, 1) şi „chipul [sau icoana] lui Dumnezeu celui nevăzut” (Coloseni 1, 15). „Cel ce Mă vede pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 12, 45) întăreşte Mntuitorul. Sau, cum spune Paul Evdokimov, „chipul lui Hristos este faţa omenească a lui Dumnezeu Tatăl, iar chipul luminos al lui Dumnezeu întors spre oameni este cel al lui Hristos”. Cât privește caracterul economic-financiar, confecţionarea, achiziţionarea şi comercializarea obiectelor de cult şi a cărţilor religioase constituie dreptul Bisericii, aceasta dobândindu-şi, cel puţin în parte, o anumită autonomie financiară pentru susţinerea activităților multiple pe care le desfăşoară. Potrivit Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, colportajul bisericesc trebuie organizat la toate nivelurile structurale ale Bisericii Ortodoxe Române, sub coordonarea Sfântului Sinod (Art. 61, 7/Art. 79, lit. e), iar potrivit Legii 103/1992, fiecare cult religios recunoscut de Statul Român are dreptul exclusiv asupra producerii şi comercializării obiectelor specifice. Astfel, Biserica are puterea de a fi unicul producător şi furnizor al obiectelor sale de cult. Cât privește aprinderea de lumânări, Însuși Mântuitorul se prezintă pe Sine ca fiind „lumina lumii” arătând că cel care urmează Lui „nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12). Aprinderea lumânărilor face trimitere la lumina adusă în lume prin întruparea Mântuitorului. Astfel, lumânarea a făcut dintru început parte integrantă din cultul divin public și particular, fiind folosită la orice slujbă religioasă. Lumânarea, prin modul în care se consumă, încetul cu încetul, simbolizează rugăciunea şi jertfa, dar şi sufletul omului, luminat prin slava lui Dumnezeu, atât aii, pe pământ, cât şi dincolo, în împărăţia cerească. De aceea, în cultul celor adormiţi, lumânarea ocupă un loc important, încă din momentul în care sufletul se desparte de trup, fiind în acelaşi şi modul în care cei vii păstrează comuniunea în rugăciune cu cei adormiţi. Aşadar, prezenţa unui magazin de obiecte religioase şi a unui lumânărar în curtea unei biserici răspunde unei nevoi spirituale a credinciosului, cea de a se împărtăşi, fie şi puţin, din puterea sfinţitoare a Bisericii, prin împodobirea casei sale cu o carte, o icoană, o candelă sau chiar şi cu numai puţină tămâie, pentru a o aprinde în timpul rugăciunii sale. sursa: arhiepiscopiasucevei.ro