„Art Expose” la Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

„Art Expose” la Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași

În perioada 9 noiembrie – 30 decembrie 2020, membrii comunității CSN din Iași desfășoară proiectul cultural „Art Expose”. Activitatea susține și promovează tinerii artiști locali, iar timp de șapte săptămâni, intrarea Colegiului va fi amenajată cu diferite obiecte de artă sacră și nu numai.

Programul „Art Expose” este realizat de voluntarii Comisiei Proiecte și își propune să ofere tinerilor artiști resursele necesare pentru a expune, timp de câteva zile, planșe și creații artistice. Activitatea durează șapte săptămâni, iar reprezentanții Colegiului își doresc ca la fiecare început de săptămână să prezinte noi colecții de artă.

Mai multe informații cu privire la acest proiect ne-a oferit Vlăduț Ipate, coordonatorul Comisiei Proiecte a Colegiului „Sfântul Nicolae”: „Pornind de la ideea că orice persoană are un talant pe care trebuie să îl dezvolte și ar trebui să aducă roadă, voluntarii Colegiului «Sfântul Nicolae» au inaugurat luni, 9 noiembrie, un nou proiect intitulat foarte sugestiv «Art Expose». Anul acesta, mai mult ca oricând, tindem să ne extindem activitățile în afara comunității deja existente și sperăm să îi implicăm în proiectele noastre și pe cei din afara Colegiului.

Am încercat să ne aplecăm spre nevoile tinerilor din Mitropolia Moldovei și Bucovinei care au talantul artei și doresc să îl înmulțească. Astfel, sperăm să îi scoatem la lumină și să evidențiem tinerii artiști de toate vârstele prin asigurarea unui loc unde să își expună creațiile, oferindu-le totodată o vizibilitate mai mare. Pentru prima expoziție am primit planșe și creații de la tineri din județele Iași, Botoșani și Neamț. Suntem tare bucuroși pentru faptul că, deși au trecut doar câteva zile de la inaugurarea galeriei, publicul a admirat cu mult entuziasm creațiile și le-a privit cu mult interes.

Nădăjduim ca săptămâna viitoare, când vom avea cea de-a doua expoziție, să fie cel puțin la fel de frumoasă, iar cei care vor trece prin clădirea Colegiului să se oprească preț de câteva minute să admire aceste creații atât de reușite, ieșite din mâna unor viitori mari artiști. Tinerii noștri merită să fie susținuți și nu trebuie să uităm că picturi renumite precum Cina cea de taină, Crearea lui Adam sau Turnul Babel sunt inspirate din Biserică, astfel putem afirma că arta și religia se pot îmbina”.

Membrii CSN lansează invitația tuturor celor care doresc să își expună planșele grafice, fotografiile, icoanele, tablourile, miniaturile sau planșele hand-made, să trimită un mail la adresa colegiulsfantulnicolaeiasi@gmail.com sau să acceseze pagina de facebook Colegiul „Sfântul Nicolae”.

Citește despre: