De pe dealul Purcileşti, veghind şoseaua dinspre Paşcani spre Roman, bisericuţa de lemn de la Stolniceni Prăjescu spune, de mai bine de două veacuri, o poveste despre vrednicia oamenilor locului, dar mai ales despre măiestria cu care au ştiut să decoreze lăcaşul în care s-au rugat şi străbunicii lor.

Demult, povestesc bătrânii, bisericuţa a fost construită pe locul numit „Poiana“. De acolo au adus-o sătenii mai aproape de vatra fostului sat, aciuat pe dealul Purcileşti, ca să aibă loc de închinăciune. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe dealurile ce înconjurau bisericuţa a trecut linia frontului. Casele localnicilor au fost în mare parte distruse, iar vatra noului sat s-a strămutat mai în vale, de-o latură a şoselei ce duce spre Roman, până hăt, pe valea Siretului. Biserica de lemn a rămas, însă, neclintită, în mijlocul cimitirului, continuând să slujească de acolo sătenilor.

„Şi-acuma, deşi satu-i departe, oamenii îi aduc aici să-i înmormânteze pe cei ce se prăpădesc. Fac câte 5-6 kilometri pe jos, daâ vin aici“, povesteşte Vasile Isache, epitrop la biserica din sat.

La cei 64 de ani, e cel care cunoaşte cel mai bine bisericuţa. Îi ştie fiecare cotlon, fiecare loc ce-ar avea nevoie de oblojire. De ani buni, el e cel care deschide bisericuţa oricui trece prin sat şi vrea să o vadă. „Mai vin turişti. Trec pe şosea, o văd cât e de frumoasă şi vor să o admire mai de-aproape. Îndată vin să le-o arăt“, spune moşul Vasile. Se urcă pe bicicletă şi vine să descuie uşa grea, de lemn, croită de-atâta amar de vreme.

În bătrâna bisericuţă s-a slujit până în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Astăzi aici se mai oficiază doar slujba de hram, la Naşterea Maicii Domnului, pe 8 septembrie, precum şi slujbele de înmormântare.

Valoare arhitecturală deosebită

Ca în majoritatea cazurilor de acest fel, şi în cel al bisericii de la Stolniceni Prăjescu există controverse în privinţa datării exacte. Astfel, unii istorici apreciază că lăcaşul a fost ridicat la 1733, de către boierul locului, Ioan Prăjescu. Alte surse atestă anul 1810 ca an exact al construcţiei. Stilul arhitectural pare să dea dreptate celei dintâi datări.

Cert este faptul că bisericuţa a existat mai întâi pe un câmp din apropiere, numit Poiana, de unde, se pare, a fost mutată pe dealul de la Purcileşti, în jurul ei întinzându-se mai apoi cimitirul satului.

Extrem de modestă ca dimensiuni, biserica ce poartă hramul Naşterii Maicii Domnului se remarcă prin frumuseţea arhitecturii, semn că meşterii lemnari care au ridicat-o s-au străduit să decoreze bârnele groase cum s-au priceput mai frumos.

Pe cât este de modestă din punctul de vedere al proporţiilor, pe atât de simplă este şi la interior, unde spaţiul nu prezintă bolţi, iar separaţia dintre naos şi pronaos este foarte puţin vizibilă, „prin doi stâlpi de stejar fasonaţi în bardă“.

Exteriorul, însă, reprezintă un adevărat tezaur. Construiţi din bârne de stejar „lucrate în bardă“, aşa cum spun oamenii locului, îmbinate la colţuri „în cleşte“, pereţii au fost pentru o lungă perioadă căptuşiţi cu scândură, pentru ca lemnul să fie protejat.

„Biserica are proporţii deosebit de frumoase. Sunt importante elementele decorative: brâie, chenare la ferestre, în jurul uşii de intrare, chenare ce au fost reproduse după vechile sculpturi la restaurarea din 1999“, aprecia arh. Smaranda Gâlea, într-un studiu asupra bisericilor de lemn din judeţul Iaşi.

Într-adevăr, decoraţia exterioară a bârnelor este splendid marcată prin mai multe brâie. Brâul inferior, situat pe talpa de lemn, deasupra fundaţiei din pietre de râu, este decorat cu denticuli.

Brâul median este compus din trei registre, iar în partea superioară se găseşte un brâu format din ocniţe.

Biserica a suferit o modificare în anul 1930, când i s-a adăugat un pridvor pe latura de sud şi o turlă clopotniţă peste acest pridvor.

Lucrări de conservare realizate ca la carte

Bisericuţa de la Stolniceni Prăjescu este astăzi unul dintre cele mai frumoase şi mai bine conservate lăcaşuri din lemn din judeţul Iaşi, graţie unor ample lucrări de restaurare realizate în perioada 1999-2002. Proiectul de restaurare a fost dus la bun sfârşit cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor, recepţia finală a lucrărilor făcându-se la 15 octombrie 2002, de către ministrul Culturii de la acea vreme, acad. Răzvan Theodorescu. „Când au venit specialiştii de la Bucureşti să pornească lucrările, biserica era foarte degradată. Scândura cu care era căptuşită pe-afară era putredă, iar lemnul făcuse o ciupercă. S-a dat scândura jos şi s-a refăcut totul după planurile iniţiale. Părintele nostru, Mihai Ifrim, s-a ţinut tare să se termine cu bine lucrarea“, povesteşte Vasile Isache.

Tot atunci a fost eliminat şi pridvorul cu turlă, care fusese adăugat la 1930. În rest, toate elementele din lemn degradate au fost înlocuite, monumentul a fost restaurat, elementele decorative au fost refăcute după schiţele iniţiale, iar draniţa de pe acoperiş a fost schimbată. De asemenea, în interior, pereţii au fost căptuşiţi cu scândură de brad.

Urmările lucrărilor făcute cu ajutorul specialiştilor din Ministerul Culturii se văd şi astăzi, bisericuţa având lemnul într-o stare foarte bună, cu elementele de arhitectură şi decor foarte bine păstrate.

În cazul acestui monument, arh. Smaranda Gâlea consideră necesare doar lucrări periodice de întreţinere.