Ascorenii ieșeni sărbătoresc două decenii de la înființarea ASCOR
Asociația Studenților Creștini Ortodocși (ASCOR) din Iași marchează aniversarea a 20 de ani de când această asociație a fost înființată
Asociația Studenților Creștini Ortodocși (ASCOR) din Iași marchează, începând de astăzi, aniversarea a 20 de ani de când această asociație a fost înființată. În această dimineață, Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va săvârși Sfânta Liturghie în Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“, vechea Catedrală mitropolitană din Iași. „La final va fi oficiată o slujbă de parastas pentru vrednicul de pomenire patriarh Teoctist Arăpașu, vrednicul de pomenire mitropolit Antonie Plămădeală, arhim. Teofil Părăian, arhim. Ioanichie Bălan și pr. Constantin Galeriu. Acești ierarhi, ieromonahi sau preoți au fost aproape de ASCOR și de tinerii ascoreni“, a declarat Pavel Constantin, președintele ASCOR Iași. La ora 12:00, în Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iași va avea loc întâlnirea aniversară de aducere aminte „Izvor de comuniune, cale de retrospecție și putere de însuflețire“. Tot astăzi, începând cu ora 18:00, va avea loc și întâlnirea aniversară cu tema „Ortodoxia, sensul și naturalețea, bucuria și entuziasmul vieții“, care va fi susținută de pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa, prorectorul Universității „Al. I. Cuza“ din Iași. Mâine dimineață la ora 9:00 se va desfășura întâlnirea pe generații a tinerilor ascoreni ieșeni, care va avea ca temă „Trăitori și mărturisitori de azi ai credinței celei dintotdeauna adevărate“. (C.C.)