Aşezământul social al Parohiei Găneşti, sfinţit de IPS Mitropolit Teofan (GALERIE FOTO)
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a sfinţit în după-amiaza zilei de duminică, 28 septembrie 2014, aşezământul social al Parohiei Găneşti din Protopopiatul Paşcani. Evenimentul a avut loc în contextul aniversării unui deceniu de când biserica parohială a fost resfinţită. Tot cu acest prilej, la biserica din Găneşti a fost adus spre închinare un fragment din moaştele Sfântului Haralambie. De asemenea, a fost organizat un concurs de toacă, iar copiii şi tinerii din parohie au susţinut un spectacol artistic.
IPS Mitropolit Teofan, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit duminică aşezământul social al Parohiei Găneşti, Protopopiatul Paşcani. Clădirea cuprinde un apartament parohial, casa praznicală, un muzeu al satului şi o bibliotecă. La slujba de sfinţire au participat preoţi din parohiile învecinate, precum şi numeroşi credincioşi din zonă. La final, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a adresat cuvânt de învăţătură celor prezenţi, în care s-a referit la căile prin care fiecare creştin Îl poate primi pe Dumnezeu în casa sa: „Momentul cel mai sfânt din viaţa unui om este atunci când Îl primeşte în casa lui pe Domnul. Aceasta este şi destinaţia noastră, a creştinilor: să facem în aşa fel încât, atunci când într-o formă sau alta, prin glasul conştiinţei, al clopotului, al cuvântului Scripturii sau al chemării preotului, Dumnezeu hotărăşte să vină în casa vieţii noastre, noi să-L primim precum Zaheu din Evanghelie, cu bucurie. Spun aceasta pentru că de îndată ce Domnul este cu noi, după cum spune Scriptura, nimeni şi nimic nu mai este împotriva noastră. Şi cum Îl putem primi pe Dumnezeu? Îl putem primi pe Dumnezeu în casa sufletului nostru prin faptul că încercăm, în pofida păcatelor noastre, să avem câteva clipe de rugăciune în fiecare zi - dimineaţa şi seara, că, înainte de a ne aşeza la masă, Îi cerem lui Dumnezeu să binecuvânteze pâinea, vinul şi toate celelalte, iar după masă Îi mulţumim pentru toate cele primite, că în zi de sărbătoare şi în zi de duminică mergem de dimineaţă la biserică, că ne îngrijim aşa cum se cuvine de propria noastră familie“.
„Mulţumim şi pentru banul bogatului, dar şi pentru banul văduvei şi al săracului“
În continuare, părintele Pavel Postolachi, protopopul Protoieriei Paşcani, a prezentat lucrările derulate în ultimii ani la biserica din Găneşti, precum şi activităţile derulate în parohie, după care, la finalul slujbei de sfinţire, părintele Marius Ştefan, parohul bisericii din Găneşti, a fost hirotesit întru iconom stavrofor de IPS Mitropolit Teofan. Sfinţia sa a mulţumit Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei pentru prezenţa la slujba de sfinţire a aşezământului social, precum şi tuturor celor care l-au sprijinit în derularea activităţilor din parohie: „Mulţumesc tuturor din sat pentru că, lună de lună, prin colectele care s-au făcut, au pus umărul şi am terminat această frumoasă casă. Mulţumim şi pentru banul bogatului, dar şi pentru banul văduvei şi al săracului, iar Dumnezeu să-i răsplătească fiecăruia după măsura inimii cu care a donat“.
Sfinţirea aşezământului social de la Parohia Găneşti a avut loc în contextul serbării a 10 ani de la resfinţirea bisericii. Pentru a marca acest moment au fost organizate mai multe evenimente religioase şi cultural-artistice. Acestea au debutat sâmbătă după-amiaza cu slujba Vecerniei unită cu Litia, în cadrul căreia s-a adus spre închinare din Parohia Hălăuceşti un fragment din moaştele Sfântului Haralambie. Duminică, 28 septembrie, după oficierea Sfintei Liturghii, a fost organizat un concurs de toacă la care au participat tineri din parohie. Cei mai buni au fost premiaţi după slujba de sfinţire a aşezământului social. Tot după sfinţire a avut loc şi un spectacol de cântece şi dansuri populare, susţinut de copiii şi tinerii din Găneşti.