Asociaţia Christiana ajută familiile nevoiaşe
Asociaţia filantropică „Christiana” din Cluj-Napoca, instituţie patronată de Arhiepiscopia Clujului, prin proiectul “Solidaritatea Creştină”, distribuie oamenilor săraci, în această perioadă premergătoare Sărbătorii Crăciunului, peste 300 de pachete cu alimente..
Amănunte am aflat de la coordonatorul acţiunii, părintele Claudiu Precup: „Pachetul de alimente se dă pe familie, în funcție de nevoile fiecărei familii, în funcție de numărul de copii din familie, în funcție de veniturile familiei, în funcție de starea de sănătate a membrilor familiei și alte criterii asemănătoare. Pentru aceasta noi facem evaluare de două ori pe an a familiilor și, în funcție de evaluarea pe care o facem, selectăm familiile care pot să beneficieze de ajutor”.
Pachetele pot fi ridicate de cei în cauză de la Centrul Misionar “Sfântul Vasile cel Mare” de pe Aleea Moldoveanu, numărul 3.
sursa: radiorenasterea.ro