Atelier de storytelling pentru tinerii voluntari ai Arhiepiscopiei Iașilor
Tineri și voluntari ai Departamentului Misiune pentru Tineret din cadrul Sectorului Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor au participat, în perioada 17–19 iulie 2025, la atelierul de storytelling susținut de Ioana Revnic, președinta Asociației „Spune-mi o poveste pentru suflet”.
Organizarea acestui atelier a pornit de la propunerea coordonatorilor Departamentului Misiune pentru Tineret, din dorința de a forma tinerii și voluntarii care participă la activitățile departamentului, astfel încât aceștia să poată susține ateliere de povești pentru copiii din parohii.
„A fost un curs în cadrul căruia am învățat că, pentru susținerea unui atelier de povești, este esențială structura, care te poate ajuta să transmiți mesajul poveștii într-o formă mai ușor de înțeles și de asimilat.
Dar cum poate fi folosit mesajul unei povești în viața de zi cu zi? Acest lucru l-am învățat împreună cu doamna Ioana Revnic.
De asemenea, am descoperit importanța poveștilor pentru toate vârstele, că aceeași poveste poate fi transmisă atât celor mici, pentru a-i ajuta să crească, cât și adulților, pentru a-i ajuta să revină la o simplitate a lucrurilor.” (participant)
„La finalul atelierului, am fost întrebată ce iau cu mine din toată această experiență. Ei bine, iau cu mine mai multe lucruri. În primul rând, o stare de recunoștință pentru șansa de a fi unul dintre participanți; apoi, inspirație, idei și o tolbă de cunoștințe despre cum poți spune, în mod creativ, o poveste. Tuturor ne plac poveștile. Îmi amintesc că, în copilărie, nu o lăsam pe mătușa mea să adoarmă până nu-mi povestea vreo întâmplare sau vreun basm. Dar nu toți știm cum să spunem o poveste în așa fel încât ceilalți să ne asculte cu interes și curiozitate. În urma acestui atelier, îmi place să cred că m-am molipsit de arta Ioanei Revnic de a împărtăși copiilor povești.
Acum știu că o poveste nu se spune oricum. Există niște etape care, dacă sunt respectate, te ajută să transpui auditoriul pe un alt tărâm, acolo unde binele, frumosul și adevărul sunt valorile supreme și triumfătoare întotdeauna.
Copiii au nevoie să viseze, să fie modelați, astfel încât să creadă în puterea credinței și a binelui, iar eu nu cunosc o cale mai potrivită prin care să le putem insufla aceste lucruri decât aceea a poveștilor.
Așadar, cred că prin aceste ateliere ne sunt puse la îndemână adevărate instrumente prin care putem influența în bine universul copiilor care ascultă povești, iar noi, adulții, ne vindecăm de „seriozitate” pe măsură ce le împărtășim celor mici.
Mulțumesc Ioanei Revnic pentru faptul că a așezat lumină pe o cale pe care nu știam că pot merge, Departamentului Misiune pentru Tineret pentru șansă, iar participanților pentru faptul că am împărtășit împreună o experiență ce nădăjduiesc că ne va zidi frumos!” (participant)
„Poveștile aduc oamenii împreună – și exact acest lucru s-a întâmplat la Iași, în cadrul sesiunilor de formare pentru cei care își doresc să organizeze ateliere de povești în tabere, în parohii și în comunități.
M-am bucurat să cunosc adolescenți și tineri dornici să afle la ce folosesc poveștile, ce povești să spună, cum pot organiza ateliere interactive pentru cei mici și cum să folosească poveștile pentru a antrena minți, a deschide inimi și a modela caractere.
Asta facem și noi în cadrul proiectelor derulate de Asociația „Spune-mi o poveste pentru suflet”, pe care o coordonez.
Le sunt foarte recunoscătoare ostenitorilor Departamentului Misiune pentru Tineret, care au creat contextul acestor întâlniri!
Le mulțumesc participanților pentru implicare: m-au impresionat prin creativitatea lor, prin întrebări, prin disponibilitatea de a dialoga și de a învăța. Sper ca resursele primite să le fie de folos, iar ei să inițieze, să organizeze și să desfășoare cât mai multe ateliere de povești pentru copii. Cred că nu doar copiii, ci toți avem nevoie de povești – mai ales de acelea care ne amintesc că alegerea binelui este cea mai bună alegere și că poate fi mereu făcută!” (Ioana Revnic)
(Bianca Silvestru, coordonator proiect)