Atelierul de formare a tinerilor preoți a ajuns la final

Arhiepiscopia Iaşilor

Atelierul de formare a tinerilor preoți a ajuns la final

În urmă cu aproximativ o lună am fost contactat telefonic pentru a-mi se propune să particip la cursurile de formare pentru tinerii preoți de la Miclăușeni. Știam de aceste cursuri din anul în care am fost hirotonit dar și de la colegii mei preoți, însă nu am trăit până acum o asemenea experiență. Activitățile s-au desfășurat în perioada 1-12 iulie 2019, la Centrul Cultural-Social „Sfântul Ilie” de la Miclăușeni.

Am renunțat la timpul activităților cotidiene legate de școală și familie și m-am alăturat colegilor preoți, veniți din diferite protopopiate ale Arhiepiscopiei Iașilor. Din momentul în care am ajuns, am fost primiți cu multă căldură de către părintele Hrisostom Rădășanu și de părintele Lucian Filip, care ne-au prezentat programul pentru săptămâna ce urma. Astfel, programul nostru a început în ziua de luni, prin participarea la Sfânta Liturghie.

Am avut bucuria de a ne îmbogăți sufletește, participând la cursurile ținute de Preasfințitul Episcop Ignatie, părintele vicar administrativ Marian Timofte, părintele profesor Constantin Necula, părintele Iulian Negru, părintele consilier Hrisostom Rădășanu, Maica Siluana de la Talpalari, părintele inspector Bogdan Racu, de echipa ProVita Iași, dimpreună cu ceilalți formatori aduși la acest program. De asemenea, am luat parte și la un pelerinaj la Mănăstirea Pângărați, unde am slujit cu toții, dar și la mănăstirile Bistrița și Horaița. Bucuria noastră a fost că la această activitate au participat alături de noi și doamnele preotese.

Am simțit că toate aceste activități s-au desfășurat cu dragostea, purtarea de grijă și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan. Aceste două săptămâni au fost pline de bucurie, de comunicare și apropiere de toți colegii preoți. În tot acest timp, cei rânduiți de Părintele Mitropolit ne-au fost mereu alături, având grijă să nu ne lipsească nimic, ne-a umplut de bucurie, m-am simțit ca și cum cel mai mare a slujit celor mici. Pentru toată osteneala de a face din noi oameni și preoți vrednici, le suntem recunoscători. (pr. Florin Dorobăț, participant)

Citește despre: