Un bătrân a zis că mai mult decât orice avem trebuință de smerenie. La tot cuvântul ce auzim să zicem: Iartă! Căci smerenia strică toate meșteșugurile vrăjmașului. Să cercăm și noi și să vedem ce putere are cuvântul bătrânului. Pentru ce mai întâi de toate trebuie să avem smerenie și nu înfrânare, mai ales că și apostolul zice: cel ce se sârguiește spre toate, are înfrânare. Sau pentru ce să nu avem frică deDumnezeu, căci zice Scriptura: Începutul înțelepciunii este frica Domnului; și în altă parte: Cu frică de Dumnezeu ne îndepărtăm de la răutate. Pentru ce n-a zis să avem în primul rând milostenia sau credința, căci zice: cu milostenia și cu credința se curățesc toate păcatele. Iar apostolul zice: fără credință nu poate cineva să placă lui Dumnezeu. Dacă pentru milostenie, credință, frica lui Dumnezeu și înfrânare se spun cele de mai sus, pentru ce lăsându-le pe acelea a zis să avem smerenie înainte de orice? Bătrânul vrea să ne arate că nici frica lui Dumnezeu nici milostenia, nici credința, nici postul, nici altă faptă bună nu se pot săvârși fără smerenie. De aceea zice să avem înainte de orice smerenie, adică gând și cuget smerit, să fim gata la tot cuvântul ce auzim să zicem: Iartă! fiindcă prin smerenie se nimicesc toate uneltirile vrăjmașului.

Vedeți, fraților, câtă putere are smerenia? Diavolul însă este și se numește împotrivitor. Este vrăjmaș pentru că nu iubește pe om și binele; este împotrivnic pentru că se împotrivește la toată fapta bună. Vrea cineva să se roage? El meșteșugește în tot chipul să-l oprească cu poftele cele rele, cu robirea minții și cu trândăvia. Vrea să facă milostenie cineva? El îl oprește prin îndărătnicire și scumpete. Așa se împotrivește la tot lucrul bun ce vrem a face. De aceea se numește nu numai vrăjmaș, ci și împotrivitor. Prin smerenie, însă, se strică toate împotrivirile lui, că mare lucru este smerenia! Toți Sfinții Părinți prin smerenie s-au îndreptat și cu osteneala ei au săvârșit calea mântuirii. Precum zice:„Vezi smerenia și osteneala mea și lasă toate păcatele mele". Numai smerenia poate singură să povățuiască spre împărăția cerurilor; și precum zicea avva loan: „numai smerenia nu are zăticnire și poticnire". […] Cu adevărat nu este alt lucru mai tare decât smerenia, nimic nu o biruiește. Orice întristare i s-ar întâmpla smeritului, îndată se defaimă și se osândește că vrednic este de această întristare: nu-i place niciodată să defaime pe altul; nu aruncă niciodată vină asupra altuia. Astfel petrecând fără tulburare și fără întristare cu toată odihna, niciodată nu se mânie, nici face pe altul să se mânie. Drept aceea bine a zis sfântul că mai înainte de toate se cade a avea smerenie.

Însă sunt două feluri de smerenie, precum sunt și două trufii. Prima mândrie este aceea când cineva necinstește pe fratele său și-i zice cuvinte urâte, nesocotindu-l, iar pe sine mai de cinste ca acela crezându-se. Unul ca acesta de nu se va întoarce îndată și de nu se va nevoi să se îndrepte,puțin câte puțin cade în cea de a doua mândrie: mândria împotriva lui Dumnezeu, socotind că tot lucrul bun ce a săvârșit singur el l-a lucrat, cu mintea și cu înțelepciunea lui și nu cu ajutorul luiDumnezeu. […] Smerenia cea dintâi este a socoti pe fratele tău mai cu minte și la toate mai bun decât tine și, fără a lungi cuvântul, când cineva se socoate mai prejos decât toți. Aceasta este cea dintâi smerenie, adică începătoare, căci te smerești, socotindu-te mai mic decât altul, fără ca totuși să te socoți de nimic, ci tot ți se pare a fi ceva. Cea de-a doua și desăvârșită smerenie este când nu numai pe tine te socotești de nimic, ci și toate faptele tale le crezi că sunt din mila lui Dumnezeu, iar nu din hărnicia ta. Aceasta este smerenia cea adevărată a sfinților, care se naște în suflet din lucrarea poruncilor. […]