Bashar al Assad, reales în Siria. Speranță pentru creștini?
„În urma acestor alegeri istorice, sirienii au realizat o misiune militară, politică, socială, care va ajuta la reconstrucţia ţării. Cetățenii Siriei au sfidat atacurile cu obuze lansate zilnic de terorişti și au votat o țară liberă!”
Preşedintele sirian Bashar al-Assad a fost ales pentru un nou mandat, de şapte ani, obţinând 88,7% din voturi în scrutinul prezidenţial. O victorie categorică, într-o țară aflată în război civil din anul 2012. În aceste condiții, doar 1,6 milioane de sirieni au participat la votul organizat, mulți dintre ei fiind refugiați în țările vecine. Singurul oraș în care nu a fost organizat un birou de votare a fost Raqqa, acolo unde localnicii sunt ocupați de rebelii autointitulați Statul Irakului şi al Levantului.
Primul discurs al președintelui reales a făcut referire la starea limită în care se află statul sirian: „În urma acestor alegeri istorice, sirienii au realizat o misiune militară, politică, socială, care va ajuta la reconstrucţia ţării. Cetățenii Siriei au sfidat atacurile cu obuze lansate zilnic de terorişti și au votat o țară liberă!”.
Trebuie amintit faptul că Bashar al Assad a avut, în regimul trecut, o politică de toleranță față de comunitatea creștină din Siria – care numără aproape două milioane de membri, aparținând Patriarhiei Ortodoxe a Antiohiei, Bisericii Siriene Iacobite, dar și Patriarhiei Melchite. Președintele sirian a fost implicat activ în eliberarea maicilor răpite de la Mallola, dar și în apărarea cartierelor creștine din Damasc și Aleppo.