Pe drumul Karyes-ului, spre Mănăstirea Vatopedu, se află Chilia Sfântului Gheorghe "Cel ce s-a arătat". Acolo au pustnicit şase ucenici de-ai lui Hagi Gheorghe având ca Stareţ pe cel mai mare dintre ei, bătrânul Evloghie. Mai târziu s-au adăugat şi alţi doi frafi la obştea lor, părintele Pahomie şi părintele Gheorghe, devenind astfel nepoţi ai lui Hagi Gheorghe.

Ne bucurăm când vedem această continuitate patristică şi dumnezeiască transmitere a vieţii călugăreşti de la bătrânii cuvioşi la Cuviosul Părinte Hagi Gheorghe şi de la el la fii şi nepoţi. Fireşte, merită să se scrie cât mai multe despre unii ca aceştia, precum şi despre bătrânul Evloghie. Fiindcă despre bătrânul Evloghie, atletul lui Hristos, a scris şi un părinte de la Simonos Petras, compatriot de al său, de aceea eu mă voi limita numai la o întâmplare de la sfârşitul vieţii lui, care ne arată cum s-a luptat cu diavolii până la adânci bătrâneţi.

Când Stareţul a îmbătrânit - trecuse de o sută de ani - obişnuia să stea pe o bancă de lemn şi să rostească mereu Rugăciunea lui Iisus. Într-o zi, cei doi ucenici ai lui, părintele Pahomie şi părintele Gheorghe au plecat să culeagă măsline, iar Stareţul, încuind uşa, s-a aşezat pe bancă şi rostea rugăciunea. Deodată a auzit mult zgomot înăuntrul chiliei sale şi şi-a întrerupt rugăciunea. Atunci s-au năpustit asupra lui treizeci de diavoli, l-au aruncat jos pe duşumea şi l-au bătut.

Fireşte, Stareţul nu s-a mai putut scula după atâta bătaie. La amiază, când ucenicii lui s-au întors de la cules, l-au strigat pe Stareţ să le deschidă uşa. Dar curn să audă sărmanul bătrân şi cum să se ridice fiind în acea stare? Atunci părintele Gheorghe, neliniştit, a intrat printr-o ferestruică, a deschis uşa, şi au mers amândoi cu teamă spre chilia bătrânului. Dar ce să vadă? Bătrânul Evloghie era căzut pe duşumea şi lovit peste tot.

Atunci când i-a văzut, bătrânul le-a zis:

- Auziţi, treizeci de diavoli s-au adunat să mă bată! nu era unul sau doi.

În chilia sa Stareţul avea o cruce de lemn agăţată pe perete şi se rugă de obicei înaintea ei. Odată, în vreme ce se ruga, a venit un diavol pe fereastră ca să-l ispitească. Atunci Bătrânul Evloghie a văzut cum Crucea se desprinde singură din cui, şi se apropie de diavol, iar acela dispare imediat. După aceea vede cum Crucea iarăşi se agată singură la locul ei.

Astfel s-a nevoit Bătrânul Evloghie până Ia vârsta de o sută opt ani. Şi fiindcă era deja maturizat duhovniceşte şi sosise vremea să plece din viaţa aceasta spre cea veşnică, cu bogăţia sa cea duhovnicească, a fost înştiinţat de Dumnezeu să se pregătească şi să dea ultimele sfaturi călugărilor săi împreună cu binecuvântarea sa:

- Eu, fiii mei, de acum plec. Mă duc lângă Sfântul Antonie. Mai târziu veţi veni şi voi lângă mine, în Rai. Tu, părinte Gheorghe, vei trăi optzeci de ani.

Apoi a cerut să se împărtăşească şi s-a odihnit în Domnul, binecuvântatul lui Dumnezeu Evloghie, pe 11 aprilie 1948.

Aşadar, când a împlinit optzeci de ani, părintele Gheorghe spunea:

- Anul acesta voi muri! Aşa mi-a spus Stareţul. Medicul, însă, văzându-i trupul viguros, i-a spus:

- Părinte, veţi trăi încă treizeci de ani.

Dar de îndată ce a împlinit optzeci de ani, părintele Gheorghe a închis ochii pentru totdeauna, făcându-i pe toţi să se minuneze.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Flori din Grădina Maici Domnului, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004)