Magii

Şi cum li se vărsa din suflet prinosul sfintei bucurii,
Bătrânii magi de-odinioară păreau acuma trei copii...
 

Pe urma stelei strălucite ce-a izvorât din infinit
Trei magi, sătui de contemplare, încălecară şi-au pornit…

Ca trei lunateci prinşi de-un farmec, nici nu priviră înapoi,
Ci s-avântară-n largul lumii, naivii, gârbovii eroi.

Deşi, din porţile cetăţii un pas afară n-au făcut,
Mergeau acum ca duşi de aripi pe-un drum de-a pururi cunoscut.

Străini, pe ţărmuri neumblate, pe mări, prin codrii şi pustii,
De-a dreptul cale îşi croiră pe urma stelei argintii…

Înfriguraţi, nu se opriră nici chiar când steaua-i părăsi:
… Şi nu ştiau unde s-ajungă, ştiau atât, ce vor găsi!

În fundul lumii străbătură, apoi încet s-au înturnat,
Prea fericiţi c-au dat prinoase şi că-n sfârşit s-au închinat.

Şi cum li se vărsa din suflet prinosul sfintei bucurii,
Bătrânii magi de-odinioară păreau acuma trei copii,

Ce-nsufleţiţi ca de-o izbândă îşi cred tot visul împlinit
C-au mers pe urma unei stele… ce s-a pierdut în infinit!
                                            (de Vasile Voiculescu)
 

Ultimele din categorie