suflet
 

Nu există iubire fără unire sufletească

Două suflete se pot uni doar în prezenţa şi cu lucrarea lui Hristos, prin Taina Sfintei Cununii.

„Te spune fața cum ți-e viața” - sufletul se oglindește în trup

Noi ne închipuim că sufletul este aşa cam cum arată omul în viaţă. Când ne gândim la părinţii noştri care au trecut la cele veşnice, noi niciodată nu-i vedem după partea lor sufletească, ci totdeauna îi vedem după partea lor fizică. Ca şi când ar fi între noi, ca şi când aşa cum i-am văzut noi în viaţa de toate zilele, cum au trăit împreună cu noi...

Lăsați formalismul, Hristos așteaptă să fim firești și sinceri

Oare când ne vom apropia de Dânsul ca de un prieten adevărat? Însă noi nu ne apropiem de El astfel, ci stingheriţi, parcă cu răceală; şi când ne rugăm, şi când facem un bine, suntem parcă peste măsură de formali. Iar El vrea să fim fireşti. Ne-a arătat aceasta prin felul în care a trăit printre noi: simplu, smerit şi blând.

Lepădarea de păcat doare, pentru că „salariul” pe care ni-l dă diavolul pentru slujirea păcatului este „pe loc”

Iată păcatul: pornirea de a iubi lumea creată și cele din ea cu puterile duhului care sunt însetate de Dumnezeu. Așadar, să facem rânduială în sufletul nostru și după această rânduială să ne împlinim nevoile. În Biserică se face asta fără să ne explice neapărat cineva. Omul învață viața în Biserică așa cum învață copilul viața în familie. Bunica, mama creșteau în Biserică și le ducea „valul”, oameni buni, în Rai!

Cum să avem răbdare în necazuri – Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Primește orice întâmplare din milostiva mână a dumnezeieştii Providenţe, ca pe un pachet plin de toate bunătăţile. Sfântul Ioan Gură de Aur obişnuia a zice în toate împrejurările: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate, pentru că nu voi înceta a zice astfel totdeauna pentru toate ce mi se întâmplă”.

Dragostea care începe de la frumusețea sufletească nu moare niciodată

Frumuseţea din afară este plină de fală şi de multă nebunie şi te aruncă în gelozie şi adeseori te face să bănuieşti lucruri necuviincioase. Dar tu zici că dragostea aceasta îţi dă plăcere? O lună sau două sau cel mult un an, şi mai departe nu! Iar apoi minunea se veştejeşte după obişnuinţa îndelungată cu ea. Iar cele care au fost acoperite de frumuseţe rămân: mândria, lipsa de minte, dispreţul.

Dumnezeu ne roagă să-I spunem „Tu” și să-I fim prieteni

Se întâmplă să ajungem la neputinţă și ne cuprinde o oarecare deznădejde, ne vedem gata a cădea ‒ şi dintr-odată El, total neaşteptat, este cu noi şi ne îmbrăţişează cu dragoste. Dumnezeu este uimitor de paradoxal. Sufletul este gata să-L întrebe: „Dar Tu unde ai fost când mie îmi era aşa de greu?”, însă, văzându-L cu sine, nu poate să-şi rostească întrebarea.

Dă-I Domnului inima ta, iar El va face din ea templu al Său

Nu sta pe gânduri, aşadar, ci doar dă-I Domnului inima ta, iar El va face din ea templu al Său, numai că e nevoie să I-o dai pe toată.

Familia se uneşte cu Hristos prin rugăciune

Rugăciunea făcută cu evlavie şi lacrimi sporeşte credinţa, smereşte inima, aduce căinţă pentru păcate și aduce liniște în familie.

Latura întunecată a imaginației noastre

Sfântul Isihie Sinaitul spune chiar că imaginaţia a pricinuit în principal căderea omului: „Şi aşa l-a despărţit pe Adam de Dumnezeu, dându-i nălucirea demnităţii dumnezeieşti. Şi la fel obişnuieşte să-i amăgească vrăjmaşul mincinos şi viclean pe toţi cei ce păcătuiesc”.

Pagini