Binecuvântare arhierească la 10 ani de la sfinţirea bisericii „Sfânta Parascheva” din Rădăuţi

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Binecuvântare arhierească la 10 ani de la sfinţirea bisericii „Sfânta Parascheva” din Rădăuţi

În Duminica a șaptea după Paști, 20 mai 2018, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a fost în mijlocul credincioşilor bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Rădăuți, judeţul Suceava, săvârşind Sfanta Liturghie în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi.

„Sfânta Liturghie de astăzi a avut pentru dumneavoastră un caracter cu totul deosebit pentru că a fost o Sfântă Liturghie în care au fost înălţate lui Dumnezeu rugăciuni de mulţumire pentru jertfele făcute pentru această sfântă biserică, anul acesta împlinindu-se un deceniu de când s-a sfinţit acest sfânt locaş. Dumnezeu să primească în cerul Său cel sfânt jertfa şi osteneala robilor săi Aurel şi Lăcrămioara şi a familiei întregi, să primească jertfa dumneavoastră, a tuturor celor care aţi fost alături de părinţii parohiei iar El să răsplătească fiecăruia după mila sa, după dragostea sa, după osteneala noastră. Nu-i uşor să faci o biserică, sunt piedici văzute şi nevăzute pentru că într-o biserică se sfinţesc oamenii, din biserică pleacă sfinţirea întregii lumi şi dumneavoastră cei care veniţi la acest sfânt lăcaș sunteţi într-un mod cu totul deosebiţi ocrotiţi de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel şi de Sfânta Preacuvioasă şi mult milostivă maica noastră Parascheva. Ori de câte ori intrăm într-o biserică închinată unui sfânt primim har, binecuvântare şi ajutor de la acel sfânt dacă cerem ajutorul şi rugăciunea lui. Nu doar când intrăm într-o biserică ci şi când trecem pe lângă ea şi ne facem semnul Sfintei Cruci arătăm că respectăm pe cel care vieţuieşte, într-un fel să zicem, în biserica respectivă, arătând un gest de preţuire, e un gest de cinstire. Astăzi mai avem o datorie de cinstire, de preţuire. De când suntem la o vârstă puţin mai înaintată - nu chiar mică, învăţăm – noi zicem o rugăciune, dar el e de fapt este Crezul sau Simbolul credinţei. Astăzi în Duminica a şaptea după Învierea Domnului este ziua de naştere a acestui crez, pentru că astăzi pomenim pe Sfinţii Părinţi care au participat la o adunare numită Sinod a toată lumea care s-a desfăşurat undeva prin nord-vestul Turciei de astăzi într-o cetate care pe atunci se numea Niceea cu mulţi ani în urmă prin veacul al patrulea. Atunci s-a stabilit cea mai mare parte din Crezul pe care-l rostim noi astăzi, apoi s-a mai completat peste vreo cinzeci de ani tot în secolul IV. Suntem datori şi recunoscători acestor părinţi care ne-au dat nouă această mărturisire de credinţă.” a spus PS Damaschin Dorneanul în cuvântul său de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii.

Construcţia bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Rădăuţi a început în anul 2001 la propunerea şi prin contribuţia d-lui Aurel Olărean, sfântul locaș fiind sfințit de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen la data de 25 mai 2008.

Citește despre: