Biserica Bolintin Deal I, Episcopia Giurgiului, l-a sărbătorit pe Sfântul Nicolae
Duminică, 6 decembrie 2015, biserica parohiei Bolintin Deal I, din Episcopia Giurgiului, și-a sărbătorit hramul.
Duminică, 6 decembrie 2015, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, biserica parohiei Bolintin Deal I Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Mucenic Manuil, Protopopiatul Bolintin, și-a serbat ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Manifestările religioase au debutat în ajunul sărbătoririi sfântului cu oficierea de către un sobor de preoţi şi diaconi a slujbei de Priveghere, şi au continuat a doua zi, duminică, cu oficierea Sfintei Liturghii, urmată de Slujba Parastasului pentru ctitorii bisericii trecuţi la cele veşnice.
În ajunul hramului a fost organizat un concert de colinde tradiționale românești intitulat A venit și aici Crăciunul..., susținut de: protopsaltul Bogdan Marin, dirijorul corului „Sfântul Cuvios Paise de la Neamț” al parohiei Serban Vodă din București, de Andrei Stratulat, membru al Grupului psaltic „Tronos”, de psaltul Alexandru Mălăeru Răzvan, dirijorul corului „Sfântul Prooroc Daniel” al parohiei Straja din București, și de psaltul Alexandru Mirel Laudat, dirijorul corului „Sfântul Ierarh Nicolae” al Parohiei Bolintin Deal I.
Sursa: http://episcopiagiurgiului.ro/Stiri/showarticle.php?articleID=4258