Biserica Buhalniţa, Protopopiatul Ceahlău, îşi serbează hramul tradiţional
Biserica Parohiei Buhalniţa, Protopopiatul Ceahlău, îşi serbează joi, 11 iunie 2020, cel de-al doilea hram, pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.
Slujba Utreniei va fi urmată de Sfânta Liturghie şi de Parastasul pentru cei adormiţi. Tradiţia sărbătoririi acestui hram se explică prin faptul că în anul 1415, în prima joi de după Duminica Mare, în drumul lor spre Suceava, moaştele Sfântului Ioan cel Nou au poposit şi în biserica Mănăstirii Buhalniţa de atunci. În semn de recunoştinţă pentru binecuvântarea pe care o primiseră, credincioşii şi slujitorii mănăstirii au hotărât ca al doilea hram al bisericii să fie prăznuit întotdeauna în joia de după Duminica Rusaliilor. Biserica fostei Mănăstiri Buhalniţa, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“, a fost ctitorită în anul 1629, de voievodul Miron Barnovschi, pe locul unei biserici de mănăstire din lemn. Miron Barnovschi a construit biserica din zid în semn de evlavie pentru călugării din Sihăstria Buhalniţei, mănăstire atestată din timpul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. În prezent, locaşul de închinare este supus unui proces de restaurare şi de consolidare cu finanţare europeană.