Biserica din Arini a fost sfințită
Sâmbătă, 5 decembrie 2015, biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, din parohia Arini, Protopopiatul Rupea, a fost sfințită.
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a sfinţit sâmbătă, 5 decembrie 2015, biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Parohia Arini, Protopopiatul Rupea. Sărbătoarea parohiei a adunat credincioşi, fii ai satului şi oaspeţi din alte comunităţi. După mai bine de opt ani de trudă, biserica din sat a fost târnosită, în această zi, de Mitropolitul Laurenţiu, încununându-se, astfel, toate lucrările de renovare, reamenajare şi înfrumuseţare din interiorul locaşului de cult. După slujba de sfințire, a urmat Sfânta Liturghie la care mulţi dintre credincioşi au primit împărtăşania cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.
La finalul slujbei religioase, parohul Adrian Nicolae Duţia a fost hirotesit iconom stavrofor, ca semn de apreciere a întregii activităţi pastorale şi misionare.
Parohul Adrian Nicolae Duţia i-a mulţumit, la final, ierarhului, oaspeţilor şi tuturor binefăcătorilor. Mai apoi, credincioşii au intrat în sfântul altar pentru a se închina şi a cinsti moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, aduse într-o raclă de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu.
Sursa: http://www.mitropolia-ardealului.ro/actualitati/act.php?id=3510