Este firesc faptul că noi trebuie să devenim oameni buni, căci dacă nici asta nu facem, atunci ce vom reuși să facem? Dar asta ține de școala primară. Biserica noastră ne învață să-L iubim pe Hristos, să iubim persoana Domnului nostru Iisus Hristos. În Biserică se dezvoltă această relație. Iar aceasta este o relație personală cu Hristos și nu cu învățăturile Sale sau cu Evanghelia Sa. Evanghelia este ceva care doar ne ajută să ne atingem obiectivul care este acela de a-L iubi pe Hristos. Când vom fi ajuns această stare, Evanghelia nu ne va mai fi necesară. Nu vom mai avea nevoie de nimic, toate aceste lucruri nu vor mai fi… singură relația omului cu Dumnezeu va mai rămâne. Aici este diferența dintre Biserică și religie. Religia te învață să-ți îndeplinești sarcinile. De altfel, asta fac și păgânii. De exemplu, mergem în pelerinaj, lăsăm ceva în cutia milei, aprindem lumânări, lăsăm acolo puțin ulei, lăsăm un pomelnic. Toate acestea sunt îndatoriri religioase, dar inima noastră nu se schimbă cu nimic. Iată că am făcut tot ceea ce eram datori să facem dar suntem tot aceiași: gata să-i rănim pe ceilalți, gata de a-i bârfi, gata de a ne vărsa tot veninul…gata de a face tot ce făceam și înainte, inima noastră nu s-a schimbat. Și asta pentru că încă n-am dobândit o relație personală, vie, cu Hristos. Pentru că ne limităm doar la a ne îndeplini sarcinile.

(Extras dintr-un interviu cu Mitropolitul Atanasie de Limasol, continuare a articolului Dragostea depășește orice logică, va urma)