Biserica Olari din Bucureşti a organizat programul "Dăruind vei dobândi"
Biserica Olari din Bucureşti împreună cu Centrul social educaţional ADORNO au organizat, cu prilejul zilei de pomenire a morţilor, sâmbătă, 6 noiembrie, acţiunea socială „Dăruind vei dobândi”, ajunsă la ediţia a şaptea.
Cu această ocazie, credincioşii bisericii au oferit, pentru pomenirea celor adormiţi, alimente şi alte produse copiilor din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2, precum şi unor familii sărace, cu mulţi copii, aflate în grija Bisericii Olari.
„Copiii au fost impresionaţi de darurile primite şi s-au bucurat încă o dată de căldura şi dragostea bunilor credincioşi, care au vorbit cu ei, le-au ascultat poveştile, suferinţele şi micile dorinţe, făcându-i să se simtă ca în mijlocul unei familii creştine şi să aibă nădejde în Bunul Dumnezeu, Care va avea întotdeauna grijă de ei. Tot cu acest prilej, dorim să anunţăm continuarea acţiunii filantropice 'Pâinea Olarului', prin care, în fiecare duminică, după Sfânta Liturghie, sunt distribuite gratuit 100 de pâini familiilor sărace cu mulţi copii şi vârstnicilor neputincioşi aflaţi în grija parohiei. Acestea sunt oferite prin bunăvoinţa şi sprijinul Excelenţei Sale Simina Mezincescu, fostul şef de protocol al Casei Regale a României, căreia îi transmitem cordiale mulţumiri şi întreaga noastră recunoştinţă, pentru frumosul gest creştin pe care îl susţine cu multă consecvenţă, Excelenţa Sa implicându-se, de altfel, şi în alte activităţi sociale şi culturale ale bisericii noastre', a declarat părintele Mihai Iordache, parohul Bisericii Olari.
sursa: ziarullumina.ro