„Biserica, oriunde s-ar afla ea, ca mare catedrală sau mic locaș de cult, este Ierusalimul”

Arhiepiscopia Iaşilor

„Biserica, oriunde s-ar afla ea, ca mare catedrală sau mic locaș de cult, este Ierusalimul”

Marea sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim din acest an a fost una istorică pentru parohia „Sf. Cuv. Dimitrie Basarabov” din  Protopopiatul Iași 3, slujba Sfintei Liturghii fiind oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un ales sobor de preoți și diaconi. „Biserica, oriunde s-ar afla ea, ca mare catedrală sau mic locaș de cult, este Ierusalimul”, le-a spus la final Mitropolitul Moldovei și Bucovinei credincioșilor prezenți.

Biserica parohiei „Sf. Cuv. Dimitrie Basarabov” din  Protopopiatul Iași 3 a îmbrăcat azi alese straie de sărbătoare pentru a-l primi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, care a slujit Sfânta Liturghie în acest locaş de cult. După tradiţionala primire cu pâine şi cu sare la poarta bisericii, a debutat slujba arhierească cu citirea rugăciunii de dezlegare de către IPS Teofan, printre preoţii slujitori numărându-se, alături de pr. suplinitor Constantin Palton,  și pr. Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Mihail Roșu, protopopul Protoieriei Iași 3, părintele Cleopa Ștefan, starețul Mănăstirii Dagâța.

„Biserica, oriunde s-ar afla ea, ca mare catedrală sau mic locaș de cult, este Ierusalimul, fiindcă cuprinde  Sfântul Altar cu Sfânta Masă, care reprezintă Sfântul Mormânt.  În biserică se petrec lucruri minunate, cum s-au petrecut odinioară în cetatea cea sfântă a Ierusalimului. Floriile înseamnă intrarea Domnului Hristos, după învierea lui Lazăr, în cetatea cea sfântă a Ierusalimului. Viața omului este chemată astfel  să fie o intrare continuă și permanent actualizată în Ierusalim, unde-l găsește pe Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, care îi oferă har, pace și binecuvântare. Ne așteaptă o săptămână grea, dar plină de binecuvântarea Cerului, prin care ne pregătim înlăuntrul nostru pentru cea mai mare bucurie - mărturisirea adevărului că Hristos a înviat din morți, că ne iartă păcatele, că ne aduce din întuneric la lumină, că ne aduce din moarte la viață, că ne aduce din această lume, atât de mult ispitită de împărăția lui Satan, în Împărăția lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Teofan în cuvântul de învățătură.

După slujba Sfintei Liturghii, IPS Teofan a vizitat Mănăstirea Dagâța, precum și două comunități din Protopopiatul Iași 3: parohia „Sf. Cuv. Dimitrie şi Sf. Ap. Petru şi Pavel” - Buzdug şi parohia „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” - Tarniţa. În această seară, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei va sluji Denia în parohia „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul și Sf. Apostol și Evanghelist Ioan” - Mănăstirea, Protopopiatul Iași 3.

Citește despre: