Biserica Parohiei Corni din judeţul Botoşani va fi resfinţită de IPS Mitropolit Teofan
Sâmbătă, 16 septembrie 2017, va fi zi de sărbătoare pentru enoriaşii Parohiei Corni din judeţul Botoşani. Biserica cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor” va fi târnosită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor numeros de preoţi.
Biserica cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor” din Parohia Corni, judeţul Botoşani, a fost zidită la începutul secolului al XVIII-lea de către boierul Şerban Cănănău, împreună cu soţia sa, Balaşa. Cu trecerea timpului, pictura interioară s-a degradat. Proiectul de restaurare al bisericii a fost făcut de preotul Ilie Loghin, trecut la Domnul între timp, iar lucrările s-au efectuat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, prin strădaniile actualului paroh, pr. Radu-Florin Pomparău, ajutat de consilierii parohiali, prin contribuţia credincioşilor din parohie.
Între anii 2001-2003 s-a decapat la interior biserica, s-a refăcut instalaţia electrică şi s-au înlocuit stranele. Între anii 2003-2006 a fost schimbat acoperişul de tablă, s-a retencuit biserica pe exterior, s-au înlocuit geamurile vechi cu altele noi, s-au confecţionat şi montat uşi noi din lemn de stejar.
Între anii 2007-2016 a fost executată pictura în tehnica „fresco“ de către prof. Dan Gogu din Bucureşti, pictor de categoria I-a. Între anii 2014-2017 s-a realizat restaurarea catapetesmei de către prof. Liviu Marfievici. Între anii 2015-2017 s-a montat în biserică un sistem de încălzire centrală prin pardoseală şi prin calorifere, iar pardoseala a fost acoperită cu granit. În aceeaşi perioadă a fost construit complexul parohial (casă parohială, casă de prăznuire, cameră mortuară).
Conform tradiţiei, credincioşii vor avea ocazia pe tot parcursul zilei să se închine în Sfântul Altar.