Biserica sculptată în sare din Târgu Ocna

Știri

Biserica sculptată în sare din Târgu Ocna

Salina Târgu Ocna din județul Bacău adăpostește, la 240 de metri adâncime, singura biserică ortodoxă din România situată în măruntaiele sărate ale pământului. Mâine, în ziua de prăznuire a Sfintei Mare Mucenițe Varvara biserica își serbează hramul.

Salina Târgu Ocna din județul Bacău adăpostește, la 240 de metri adâncime, singura biserică ortodoxă din România situată în măruntaiele sărate ale pământului. Mâine, în ziua de prăznuire a Sfintei Mare Mucenițe Varvara, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârșită de un sobor de preoți.


Mina "Trotuș" din Târgu Ocna este cunoscută pentru rezervele sale impresionante de sare. Săpată prin tehnici diferite de-a lungul a sute de ani, hrănind și ajutând nenumărate ramuri ale științei, Salina de la Târgu Ocna a devenit cunoscută, de aproape două decenii, și pentru faptul că adăpostește, într-un imens perete de sare, o biserică ortodoxă, singura de acest fel din România. Coborând spre lăcașul de rugăciune, ce poartă hramul Sfintei Mucenițe Varvara, ocrotitoarea minerilor, parcă te cuprinde pământul și simți cum te învăluie din toate părțile jocul de culori al sării ce copleșește prin strălucirea ei întregul peisaj. În mod paradoxal, aici nu te învăluie întunericul, ci lumina ce pare a izvorî din locul unde suflet și mână de om credincios a adus cu sine imaginea lui Hristos Cel mort și înviat pentru lume. Iar calea ce duce spre Orizontul IX din mină, închis publicului larg, unde se află "sufletul" Salinei, are un farmec aparte. Nu-i de mirare că, în zile de sărbătoare, vin aici, la "Sfânta Varvara", credincioși din diferite zone pentru a se ruga la Dumnezeu, împreună cu preotul lor.


“Am multe amintiri frumoase aici“

Aparent simplă, biserica te captiveză prin migăloasa și îndemânoasa lucrătură, ce trimite cu gândul spre smerenia creștinească și dragostea de cele sfinte a celor care și-au legat viața de această mină. “Biserica, situată la 240 de metri față de suprafață, a fost ridicată între aprilie-decembrie 1992, și a fost concepută și proiectată de personalul salinei. Tot ceea ce se poate vedea, adică iconostasele, masa din Altar, abajurii, este făcut din sare, de către oamenii care lucrează în mină. Inclusiv picturile realizate în bolnițele sculptate în pereții din sare. Singura noutate este catapeteasma din lemn, veche, însă foarte bine conservată, care a fost adusă aici de arhimandritul Epifanie Bulancea, duhovnicul maicilor de la Manastirea “Magura Ocnei“, cel ce a avut în grijă această biserică până în 1997“, ne-a explicat preotul Vasile Panțâru, de la parohia “Buna Vestire“ din Târgu Ocna, cel care are în grijă spirituală, din anul 1997, lăcașul de cult închinat Sfintei Varvara. “Am multe amintiri frumoase aici. Îmi amintesc cum, în 2001, am venit să fac o slujbă, la trecerea dintre ani. Au venit toți angajații minei și ne-am rugat împreună. A fost un moment deosebit de emoționant. În rest, mai facem rugăciuni în anumite momente ale anului, pentru că sunt condiții speciale aici. De ziua hramului, în fiecare an, oficiem Sfânta Liturghie“, mărturisește părintele Panțâru. Cu alte cuvinte, popasul de rugăciune al minerilor din Târgu Ocna este o scară către cer ridicată de ei înșiși, de care se bucură acum toți cei care ajung aici, fie ca simpli turiști, fie pentru tratamentul din sanatoriu. În ziua hramului din acest an, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârșită de pr. Constanttin Alupei, protoiereul Protopopiatului Onești. La final va fi săvârșită o slujbă de pomenire pentru toți cei care au murit de-a lungul timpului în mină. Răspunsurile la strană le va da Corala “Ierotheos“ a preoților din Protopopiatul Onești. (pr. Constantin Gherasim)

Sărbătorirea Sfintei Varvara în Arhiepiscopia Iașilor


Mâine, în ziua de prăznuire a Sfinte Mare Mucenițe Varvara, în Protopopiatul Iași 2 vor fi în sărbătoare Biserica Nicoriță din cartierul ieșean Tătărași, Biserica „Sfânta Mare Muceniță Varvara“ din Mogoșești și biserica parohiei Șorogari. Biserica parohiei Șorogari a fost ridicată în anul 1912 și urmează să intre în lucrări de reconsolidare. După cum ne-a relatat părintele paroh Mihai Daniel Nohai programul liturgic dedicat hramului a început aseară cu slujba Vecerniei unită cu Litia iar astăzi va fi oficiată Utrenia și Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți. Satul Șorogari este plasat la proximitatea vestică a comunei Aroneanu, în apropierea lacului Aroneanu. Este atestat istoric în 1592. În vatra satului, precum și în împrejurimi au fost descoperite urme ale civilizației din epoca bronzului, începutul migrațiilor și feudalismul dezvoltat (sec. XV-XVIII). În Protopopiatul Botoșani își vor serba hramul bisericile din parohiile Dragalina și Șoldănești. (C. Ciofu)