Biserica "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Averești a fost resfinţită
În ziua de prăznuire a Sfântului Ioan Gură de Aur, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a resfințit biserica din Averești, Protopopiatul Roman. Edificiul este singurul lăcaș de cult din Eparhia Romanului şi Bacăului, închinat Sfântului Ioan Gură de Aur.
Biserica parohiei Avereşti, Protopopiatul Roman, a fost resfinţită astăzi de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul. Sfântul lăcaş este ocrotit de Sfântul Ioan Gură de Aur, al cărui felon se află în Catedrala arhiepiscopală din Roman. La acest eveniment spiritual au participat, alături de ierarhul înconjurat de un sobor de aproape 50 de preoți, credincioșii din comuna Ioan Creangă, cu toții trăind plenitudinea momentului ce a consemnat finalizarea lucrărilor de restaurare a bisericii din Avereşti. Cu acest prilej, a fost adusă de la Catedrala arhiepiscopală din Roman racla în care se află fragmente din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre. "Începând cu anul 2010, au fost demarate cu binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, lucrările reparaţie, ce au constat în refacerea acoperişului, văruirea zidurilor exterioare, refacerea treptelor la intrare, spălarea şi împrospătarea picturii murale la interior, a catapetesmei, schimbarea instalaţiei electrice, a tâmplăriei, confecţionarea stranelor noi din lemn de stejar, împodobirea bisericii cu policandru, obiecte şi podoabe de cult. De asemenea, a fost construit și un lumânărar. Toate acestea s-au împlinit cu efortul bunilor credincioşi harnici şi darnici, cu sprijinul Consiliului local şi al unor oameni de bine ce au dorit să-şi înscrie numele în rândul ctitorilor”, a explicat preotul paroh Ion Isachi.
100 de ani de la prima sfinţire
În ceea ce privește istoria acestui sfânt locaș, istoria consemnează într-un zapis de la 01 august 1626, păstrat în arhiva Mănăstirii Neamţ, şi numele primului slujitor, preotul Ştefan din Avereşti. Hrisovul întocmit cu prilejul sfinţirii bisericii noi din satul Avereşti şi descoperit în piciorul sfintei mese, aminteşte de ziua de 24 iunie 1907, data când un sobor de preoţi, la iniţiativa preotului paroh Gheorghe Platon, cu binecuvântarea episcopului Gherasim Safirin, „au pus piatra fundamentală a sfântului locaş”. Biserica mare, zidită din blocuri de piatră, aduse din carierele din împrejurimi, a fost ridicată pe locul uneia mai vechi din lemn care s-a risipit în timp. La înălţarea lăcaşului de cult având o arhitectură zveltă, în plan trilobat, cu turn clopotniţă pe pridvor, au contribuit poporanii locului şi „creştini din alte sate care au putut cu mulţumirea de suflet să ajungă binecuvântata zi de 6 octombrie 1913, când s-a oficiat sfinţirea” de către episcopul Teodosie al Romanului. Cei ce au consemnat acest moment, privind spre viitor aveau să consemneze în hrisovul de sfinţire următoarele cuvinte: "Această biserică va fi oglindă vie generaţiilor viitoare, va fi un exemplu de dragoste creştinească pentru urmaşi, iar pentru ţară un monument istorie”.