Biserica „Toma Cozma”

Locuri de pelerinaj

Biserica „Toma Cozma”

Biserica Toma Cozma se află în cartierul Păcurari la intersecția străzilor Toma Cozma și Școalei, într-o zonă cunoscută acum două secole ca „dealul Muntenimii“.

Biserica a fost construită în 1807 de către banul Toma Cozma și soția sa, Ecaterina. A fost închinată ca metoh al mănăstirii Ivir de la Muntele Athos, fiind cunoscută și ca biserică a breslei olarilor. Ctitor este considerată a fi și Maria Apostol Anastasiu Chetreanca, care, în 1847, a sponsorizat renovarea radicală a bisericii si construcția turnului clopotniță. În 1847, s-a extins pronaosul, s-a construit „veșmentăria“ de pe latura sudică, s-a adăugat clopotnița și s-a ridicat un zid împrejmuitor. În 1924, prăbușindu-se o parte din bolta pronaosului, se impunea o refacere substanțială, realizată în anii 1931-1932. Pe timpul celui de-al doilea război mondial, fiind amplasată în zona de încartiruire a trupelor germane, biserica a fost afectată de bombardamentul din 20 august 1944, fiind refăcută între anii 1950-1954. Între 1980-1982, a fost consolidat și turnul clopotniță. Biserica deține nouă icoane pictate de portretistul Giovanni Schiavonni (1804-1848), – profesor la Academia Mihăileană în perioda 1837-1838 – făcute la comanda mitropolitului Veniamin Costache. Se mai adaugă o alta, zugrăvită de Octav Băncilă și reprezentându-i pe Sf. Petru și Ioan.

Biserica are două hramuri: „Sfântul Apostol Toma“ (Duminica Tomei, după Paști) și „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina“ (25 noiembrie).

Mai multe instituții de cultură au funcționat în incinta bisericii de-a lungul timpului. În secolul al XIX-lea a funcționat Școala Păcurari nr. 1, de unde și numele străzii adiacente, strada Școalei, care face legătura între strada Păcurari și strada Toma Cozma. Tot aici, pentru o perioadă scurtă de timp, s-au ținut și cursurile Școlii Primare de Baieți nr. 1. Se spune că Ion Creangă a fost învățător și diacon al bisericii în perioada respectivă.

În perioada interbelică a funcționat în incinta bisericii Ateneul Popular „Toma Cozma“ Păcurari. De activitatea Ateneului „Toma Cozma“ se leagă inițiativa strângerii de fonduri pentru statuia poetului Mihai Eminescu. Realizată în 1929 de sculptorul Schmidt Faur, ea a fost așezată inițial în fața Universității „Al. I. Cuza“ (pe locul unde se află astăzi statuia lui A.D.Xenopol), fiind coborâtă în 1957 lângă Bibliteca Centrală Universitară. Acolo fusese Monumentul Reîntregirii Neamului, distrus în 1948.

Construcția impresionează și astăzi prin zidăria masivă, din piatră, sprijinită de contraforți puternici, care dau impresia unei clădiri fortificate.

Citește despre: