Blândeţea se câştigă prin Dumnezeu

Cuvinte duhovnicești

Blândeţea se câştigă prin Dumnezeu

Tot ce a fost nemaipomenit, totul a fost încercat pentru noi. A murit pentru cei pe care i-a umput de bunătăţi şi, chiar după ce au primit aceste binefaceri, ei au scos sabia asupra Lui, iar prietenul Său comanda ceata celor ce căutau să-L ucidă.

Blândeţea, stăpânirea mâniei şi purtarea frumoasă faţă de cei ce ne-au supărat fac parte din înţelepciunea pe care Mântuitorul a arătat-o în lume pe multe căi, dar cea mai însemnată dintre toate e pilda vieţii Sale şi a patimii îndurate pentru noi. Mai întâi. Domnul a luat asupră-Şi trup şi sânge de dragul acelora care îl întristează atât de mult, a venit să slobozească pe cei care întunecă, prin răutăţile lor, chipul Său şi binefacerile Sale, şi care astfel sunt neputincioşi de a mai săvârşi vreo faptă bună.

Unul dintre ucenicii Săi s-a lăsat cumpărat de cel-rău. Domnul însă nu l-a scos din ceata Apostolilor, ci l-a lăsat şi pe mai departe în apropierea Sa (Mt. 26, 23; In. 13,26), ca şi pe ceilalţi prieteni ai Săi. Stă la masă cu ucigaşul Lui şi ca sfetnic de taină Şi-a ales pe trădătorul Său. Îl împărtăşeşte cu Sângele Său, se lasă îmbrăţişat şi, la urmă, chiar sărutat de el. (Mt. 26, 49)

Într-un cuvânt, tot ce a fost nemaipomenit, totul a fost încercat pentru noi. A murit pentru cei pe care i-a umplut de bunătăţi şi, chiar după ce au primit aceste binefaceri, ei au scos sabia asupra Lui, iar prietenul Său comanda ceata celor ce căutau să-L ucidă (Mt. 26, 47). Sărutarea a fost semnalul prinderii, iar Cel ce pătimea acestea se purta atât de senin şi de plin de bunăvoinţă, încât pe unul din copoii aceia, rănit de un ucenic, nu l-a lăsat cu rana nevindecată ci, punându-i la loc urechea, îndată i-a vindecat-o (Lc. 22, 51). Şi Domnul nu i-a făcut nimic aceluia şi nici foc nu a vărsat peste nemernici, după cum nici trăsnete din cer n-a trimis peste cei care ar fi fost vrednici nu numai de atât, ci şi de mai rău, ei, care, cu toate că văzuseră mărturiile puterii Lui suprafireşti şi de bunătate nemaiîntâlnită, totuşi nici de cea dintâi nu s-au înfricoşat, nici de cealaltă nu s-au ruşinat.

Cel spre Care cetele îngereşti nu îndrăzneau să privească mergea de bunăvoie în urma celor ce-L duceau. Îi legaseră şi mâinile cu care dezlegase pe vameşi, păcătoşi şi bolnavi de legăturile atâtor boli şi îi slobozise de tirania duhurilor necurate. Pe sluga care L-a lovit cu palma nu a omorât-o cum s-ar fi crezut, ci, cu deosebită blândeţe şi bunătate, i-a cerut doar socoteală şi pe cât a putut a schimbat părerea tuturor asupra Sa.

Osândit la moarte de judecătorii cei fără de lege, Domnul ascultă în linişte sentinţa, iar în cele din urmă, după ce această sentinţă s-a dus la îndeplinire, fiind bătut în cuie. El e atât de departe de a-Şi retrage dragostea faţă de ucigaşii Săi, încât, dimpotrivă, roagă pe Tatăl Său să nu le mai ia în seamă acest păcat săvârşit faţă de Fiul Său cel Unul-Născut. Şi nu numai că nu i-a uitat, ci încă le-a luat şi apărarea cu un glas plin de toată  dragostea şi fierbinţeala: "Părinte, iartă-le lor, ca nu ştiu ce fac" (Lc. 23, 34), întocmai ca un tată iubitor care se milostiveşte de fiii care din pricina vârstei au săvârşit nebunii şi îndeamnă pe dascăl să privească cu bunăvoință aceste greșeli ale lor.

(Sfântul Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, 2009 p. 197)

Citește despre: