Prin harul lui Hristos, boala trupului poate sluji drept leac bolilor sufletului, şi ceea ce la origine era pentru om un efect al căderii sale poate deveni un instrument al mântuirii sale. Sfântul Maxim Mărturisitorul arată cum Hristos, prin Patima Sa, a schimbat sensul durerii: dacă odinioară aceasta era dreapta consecinţă a păcatului şi oarecum o datorie pe care firea noastră o plătea din pricina lui, Hristos, suferind pe nedrept, a făcut din ea pentru noi un mijloc de a condamna păcatul şi de a ajunge la viaţa dumnezeiască. Prin botez, omul este făcut părtaş, prin har, al Patimilor, Morţii şi învierii lui Hristos şi primeşte de la Duhul Sfânt puterea de a opera în existenţa sa această transfigurare a suferinţei.

Boala şi suferinţele, care o însoţesc adeseori, fac parte "din multele necazuri prin care omul trebuie să treacă pentru a intra în împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 14, 22); ele constituie, în parte, crucea pe care el trebuie s-o ia şi s-o ducă pentru a fi vrednic de Hristos, pentru a-L urma în calea mântuirii pe care El ne-a deschis-o (cf. Mt 10, 38; 16, 24. Mc 8, 34. Lc 9, 23; 14, 27), pentru a trăi şi a-şi însuşi deplin harul primit de la El prin botez, pentru a se identifica efectiv cu El, pentru a pătimi şi a muri împreună cu El spre a învia şi a vieţui împreună cu El (cf. II Cor 4, 10-12).

(Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, traducere de Vasile Mihoc, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2005, pp. 72-73)