necaz

Cei ce rabdă se înaripează și se înalță ca vulturii

Așa este orânduit de Dumnezeu, ca fiecare om să aibă în viața aceasta o cruce, adică o durere sufletească, pe care trebuie s-o poarte cu blândețe, căci din lașitate și nerăbdare nu iese niciun folos. Și, de vreme ce și drepții au avut în viața aceasta multe necazuri, noi, păcătoșii, cu atât mai mult trebuie să le răbdăm pe toate. (Sfântul Antonie)

Să nu vă pierdeți curajul în boală, ci să nădăjduiți!

Fiecare om, în această viață, să-și aibă crucea pe care trebuie să o poarte, cu supunere de copil față de Tatăl Ceresc.

„Nu există cap fără dureri, nici inimă fără tristeți”

Bolile trupești sunt trimise omului de Dumnezeu nu întotdeauna ca pedeapsă pentru păcate, ci uneori și din bunăvoință, pentru eliberarea sau pentru păzirea noastră de bolile sufletești, care sunt mult mai primejdioase decât cele trupești.

Dacă necazurile vin asupra noastră, atunci le vom duce pe toate cu puterea lui Dumnezeu

În ispite și în necazuri, nu noi suntem cei care întocmim planurile, nu noi ne alegem crucea, ci primim acea cruce pe care atotînțeleapta pronie a lui Dumnezeu a rânduit-o pentru noi. Numai Domnul știe cât de mică sau cât de mare este crucea de care avem nevoie.

Să ne ducem crucea împreună cu Hristos!

Hristos Și-a purtat o cruce grea. În crucea aceasta erau purtate toate păcatele noastre, ale tuturor oamenilor, din toate timpurile. Iar noi ne ducem doar crucea noastră, a păcatelor noastre, și acelea răscumpărate prin Iisus Hristos, Domnul.

Fără necazuri este imposibil să te mântuiești

Înțelepciunea și sfatul învață, iar necazul dezvăluie patima sau păcatul.

În necazuri este ascunsă mila lui Dumnezeu

Să nu crezi că îți este bine atunci când nu ai ispite. Dacă vrei să te veselești cu veselie nespusă, atunci rabdă acele necazuri pe care ți le trimite Dumnezeu și nu îți va părea rău.

Promisiunea Maicii Domnului că va ocroti Mănăstirea Sihăstria

Într-o noapte, pe când zăcea bolnav în pat, a intrat în chilia lui o femeie îmbrăcată cu bună cuviinţă şi, apropiindu-se de el, a zis: „Nu te întrista, părinte Ioanichie. De acum ne vom îngriji noi de acest sfânt lăcaş!”. Era Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, protectoarea acestui smerit aşezământ călugăresc.

Nu suntem tămăduitori, dar mângâietori putem fi

Noi, care nu suntem doctori, cum putem să fim asemenea sau măcar să urmăm ceva, din cât se poate, pe Sfântul Pantelimon, doctor fără de arginți? Știți cum, iubiți credincioși? Să facem noi, la puterile noastre, ceea ce ne-a dat nouă Dumnezeu să facem.

Tot ceea ce îngăduie Dumnezeu este din iubire de oameni

Uneori Dumnezeu îngăduie ceva ca să iasă altceva mai bun, iar alteori îngăduie aceasta ca o pedagogie. Unii sunt răsplătiți, alții plătesc. Nimic nu este fără rost. Să știți că tot ceea ce îngăduie Dumnezeu, chiar și oameni să fie uciși, de pildă, este din iubire de oameni, pentru că Dumnezeu este milostiv.

Pagini