Un om bogat şi-a poftit într-o zi mai mulţi prieteni la masă. Şi-a chemat bucătarul, vestit pentru iscusinţa cu care gătea cele mai diferite bucate, şi i-a poruncit să pregătească mâncărurile cele mai alese.

Toată priceperea şi-a pus-o bucătarul ca să fie pe placul stăpânului şi să mulţumească pe oaspeţi.

Ca la orice masă mare, s-a mâncat mult; dar a şi rămas mult. După plecarea invitaţilor, au strâns servitorii toate resturile de pe masă şi le-au aruncat în curte, câinilor. Bucătarul, care avea şi darul de a înţelege limba animalelor, i-a auzit spunându-și între ei:

- Straşnic bucătar mai avem!

După câtva timp, iarăşi s-au strâns prieteni mulţi la omul cel bogat. Cum era şi un bun creştin, a poruncit bucătarului ca toate bucatele ce le va pregăti să fie de post, căci era vineri. Tot atât de priceput s-a arătat bucătarul şi de data aceasta. Oaspeţii au plecat tot aşa mulţumiţi, lăudându-l cât puteau. Resturile de la masă s-au aruncat tot câinilor.

Aceştia se repeziră lacomi la grămezi, dar numai miroseau şi plecau furioşi, mârâind şi spunând:

- Dar rău s-a mai prostit bucătarul nostru!

Nu s-a supărat deloc bucătarul, care şi de data aceasta îi privea din prag, ci a intrat în casă zâmbind şi spunând:

- Ce-mi pasă mie de ce zic câinii, dacă eu am mulţumit pe stăpânul meu!

(Flori în calea tineretului, Editura Sf. Mina, Iași, 2008, p. 51)