Cine a gustat bunătățile aduse pe pământ de Domnul - lumina cunoștinței, slobozirea din lanțurile păcatului și puterea de a face binele, tămăduirea rănilor inimii și înfierea de către Dumnezeu – acela petrece necontenit în bucurie cerească, neprefăcută. Această bucurie nu este o atracție de o clipă, întâmplătoare, silită  a inimii, ci este răsfrângerea stării pururea bucuroase a întregii ființe, care vine mai ales din legătura cu Dumnezeu și din primirea de la El a sus-pomenitelor bunătăți. Omul poate să-și încordeze inima cu de-a sila ca să se bucure, însă acea bucurie va fi lepădată din el îndată, ca un băț aruncat vertical în apă. Ne putem amăgi inima pentru o clipă înfățișându-i bunătăți închipuite, dar aceasta va fi nu bucurie, ci beție, care de obicei se sfârșește cu o și mai mare întristare. Să privegheați, și să nu vă amăgiti.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, Editura Sofia, București, 2007, p. 50)