Bucurie pe chipurile copiilor din tabăra de la Brăteşti

Arhiepiscopia Iaşilor

Bucurie pe chipurile copiilor din tabăra de la Brăteşti

Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ din satul Brăteşti, Protopopiatul Paşcani, judeţul Iaşi, în colaborare cu Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) filiala Paşcani, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Stolniceni-Prăjescu şi în parteneriat cu Şcoala, a desfăşurat în zilele de 17 şi 18 august o tabără pentru tineri.

Scopul acestei tabere a fost acela de a familiariza copiii şi tinerii cu spaţiul bisericesc, într-un mod plăcut şi atractiv. De asemenea, organizatorii au urmărit şi dezvoltarea capacităţilor de integrare într-un colectiv, dezvoltarea relaţionării şi cooperării dintre ei, precum şi crearea unor prietenii durabile între participanţi, mai ales că au participat tineri din toate satele comunei.

80 de copii şi tineri, cu vârste între 9 şi 17 ani, din satele Brăteşti, Cozmeşti şi Stolniceni-Prăjescu, la care s-au adăugat 20 de voluntari şi moderatori din ATOR Paşcani şi Tg. Frumos, care s-au ocupat de buna organizare a taberei, s-au bucurat de două zile minunate în preajma bisericii parohiale.

Cele două zile au început cu Sfânta Liturghie şi Rugăciunea de dimineaţă, după care s-a servit micul dejun. Apoi au avut loc atelierele de lucru, programate pentru tot parcursul zilei. Au avut loc un atelier de împletit cruciuliţe, pe care mai apoi tinerii le vor purta, atelier de spiritualitate, atelier de muzică, atât bisericească, cât şi folclor, atelier de dans modern şi folclor, atelier de tir cu arcul şi atelier de dezvoltare personală. Copiii au fost împărţiţi pe şapte grupe, care, rând pe rând, au trecut pe la toate atelierele.

La amiază s-a servit prânzul, după care au avut loc diverse jocuri ale copilăriei, prin care se urmăreşte dezvoltarea calităţilor de întrajutorare, de lucru în echipă, şi nu în ultimul rând, sportive. După aceste jocuri, s-au desfăşurat vânătoarea de comori, o defilare cu torţe şi steaguri, dar şi o piesă de teatru.

Pe lângă toate acestea, cele mai importante au fost discuţiile cu tinerii privind partea duhovnicească a lucrurilor, apropierea de familie, de colegii de şcoală, rolul tânărului în Biserică şi apropierea de Dumnezeu şi de credinţă.

Fiecare zi s-a încheiat cu o mică gustare, cu rugăciunea de seară, după care tinerii s-au întors fiecare la casele lor, cu dorinţa reîntâlnirii. Pentru ei au fost momente care nu se pot scrie în cuvinte deoarece, bucuria lor s-a putut citi pe chipurile înseninate.

La sfârşit a fost vizionat filmul taberei, s-au împărţit diplome de participare la toţi copiii şi tinerii înscrişi, s-au  schimbat impresii, după care va avea loc un feedback pentru a vedea dacă întâlnirea a fost una reuşită şi ce am putea îmbunătăţi la ediţiile viitoare. (Pr. Hapliuc Ciprian Tudor)

Citește despre: