În 1963, cu puţin timp înainte după plecarea soţului ei in Sfântul Munte, în Vinerea Mare, trecuse la Domnul şi mama Părintelui Efrem.
Această femeie minunată, care a avut parte de o moarte cuvioasă, s-a învrednicit cu două zile înainte de sfarşitul ei să devină schimonahie, primnd numele de Maria. Pentru aceasta o rugase o viaţă întreagă pe Maica Domnului.
Era o femeie dulce la vorbă şi îi mângâia pe toţi cei din jurul ei. Atunci când pentru motive de boală (afecţiune cardiacă) s-a internat in Spitalul Militar, i-a uimit pe toţi cu graiul ei politicos. Cand venea medicul la salonul ei, ea il întâmpina cu cuvintele: "Bun venit, dragul meu doctor". Şi apoi îl întreba cu bucurie: "Ce mai faceţi? Cum sunteţi? Soţia şi copii dumneavoastră sunt bine?" "Această bunica" spuneau doctorii minunându-se, "in loc să fie încurajată de către noi, ea este cea care ne însufleţeşte şi ne mângâie".
Pe fiul ei cel mic, ofiţerul, il iubea mult. Atunci cand logodnica, iar mai târziu, soţia acestuia mergea să o viziteze pe soacra ei, aceea presimţea venirea fiului ei şi îi spunea oarecum încrezătoare: "Vine bărbatul tău". Şi într--adevăr, peste puţin timp venea şi ofiţerul. Se mira fata cum o soacră avea puterea să spună "bărbatul tău" cu toate că vorbea despre fiul ei.
Stareţul (Părintele Efrem Katunakiotul), când a aflat că mama lui s-a internat în spital, a trimis o schimă şi un analav fratelui său şi i-a scris să se îngrijească ca mama lor sa fie tunsă monahie, "deoarece", după cum îl încredinţa, "nu va ieşi vie din spital". 
"Atunci când mama noastră a devenit schimonahie la spital", povestea fiica ei, "în timp ce în celelalte zile fusese tăcută, precum spuneau surorile medicale, în ziua şi în noaptea aceea a vorbit continuu. Am stat lângă ea toată noaptea. După tundere faţa ei devenise luminoasă. Vorbea privind la cer.
- Ce spui, mamă? O întrebam. Ce vezi?
- Ce să-ţi spun, copilul meu? Dacă ai şti ce frumuseţi am văzut! Dar unde mă aflu?
Atunci îşi revenea şi îşi dădea seama că se afla la spital. După o săptămână de stat în spital, când se simţea mai bine şi ar fi voit să plece acasă, în mod inexplicabil i-a crescut temperatura foarte mult. În zorii zilei din Vinerea Mare a trecut la Domnul. A avut o moarte liniştită. Dupa puţin a venit monahia care o luase sub mantie şi a pregătit-o pentru îngropare, îmbrăcând-o in hainele monahale. Deodată am simţit o puternică mireasmă, o mireasmă de negrăit. Atunci am întrebat-o pe monahie:
- Bine, dar şi voi monahii vă parfumaţi?
- Nu, doamnă Elena, răspunse maica. Nu, doamnă Elena, nu ne parfumăm.
Această mireasmă am simţit-o şi eu în timp ce o schimbam. Iese din trupul mamei dumneavoastră. Aşteptăm să simţiţi şi dumneavoastră, de aceea nu v-am spus nimic. Aceasta este dovada sfinţeniei, este semn că mama dumneavoastră s-a mântuit. Când am auzit acestea am rămas uimiţi.
În timpul înmormântării preotul se minuna şi spunea că este vorba despre un suflet sfânt. Din trupul mamei ieşea mir ca o transpiraţie. Hainele noastre care s-au atins de trupul ei atunci când am sărutat-o şi am îmbraţişat-o, o săptămână întreagă au răspandit mireasmă. Dar în timpul punerii în mormânt trupul mamei a răspandit şi mai multă mireasmă".
Dar chiar şi însuşi Stareţul mărturisea: "Da, aşa s-a întâmplat. Dar am căzut puţin în păcatul invidiei. Iată, vă mărturisesc adevărul! Uitaţi-vă unde a ajuns această femeie, o ţărancă fără carte! Când mă rugam pentru ea, primeam, nu dădeam. Mă umpleam de har.
Am văzut-o în vedenie pe mama cum mergea la Hristos: "Bine ai venit, Maria! Bine ai venit, Maria!", s-a auzit un glas. Iar nouă, monahilor, ne trebuiesc ani de zile să dobândim această stare.
De multe ori vedeam că mama mea este bătrânul Iosif şi bătrânul Iosif, mama mea. Amândoi erau una.
Şi astfel m-am încredinţat că mama mea ajunsese la măsura duhovnicească a bătrânului Iosif. Atât înainte, cât şi după moartea ei, am avut aceiaşi vestire lăuntrică, şi anume că mama noastră a ajuns la măsuri mari. Cum să vă explic? Ori că amesteci apa cu vinul, ori că amesteci vinul cu apa, acelaşi lucru se obţine. Cam aşa. Bătrânul Iosif era mama mea şi mama mea, bătrânul Iosif.
Mama mea nu a avut pildă de urmat. Singură a lucrat. A făcut răbdare în întristări. Şi în cartea despre viaţa bătrânului Iosif oricine poate vedea multă răbdare pe care acesta a făcut-o în întristări. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie despre Iov că avea şi alte virtuţi, dar pentru marea lui răbdare, aceea de a nu cârti, a fost lăudat de Dumnezeu".

(Ieromonahul Iosif Aghioritul, Stareţul Efrem Katunakiotul, Editura Evanghelismos, Bucureşti, p.76)