Campania „Floarea Vieţii”, în sprijinul mamelor şi copiilor nevoiaşi

Arhiepiscopia Iaşilor

Campania „Floarea Vieţii”, în sprijinul mamelor şi copiilor nevoiaşi

Asociaţia „Glasul Vieţii” a Bisericii „Naşterea Domnului” din incinta Maternităţii „Cuza Vodă” din Iaşi a demarat la începutul lunii martie 2020 campania „Floarea Vieţii”.

Astfel, cu sprijinul voluntarilor de la două licee ieşene, în incinta mai multor biserici din oraşul Iaşi, dar şi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, au fost montate standuri. De aici, cei interesaţi au putut cumpăra flori şi mărţişoare. Fondurile astfel obţinute vor fi direcţionate către mamele şi copiii aflaţi în dificultate sau care se confruntă cu lipsuri materiale. În acelaşi timp, duminică, 8 martie 2020, părintele Dan Damaschin, misionar de caritate în cadrul Maternităţii „Cuza Vodă” din Iaşi, a oferit tuturor mamelor din spital câte o floare, un mărţişor, o masă caldă, prăjituri şi cărţi religioase. De asemenea, pentru copiii acestora s-au oferit scutece şi lapte praf.

Citește despre: