Campania „Sănătate pentru sateˮ, în comuna Predeal-Sărari
Locuitorii din satele Poienile și Vitioara de Sus, comuna Predeal-Sărari, s-au bucurat sâmbătă, 14 mai 2016, de prezenta Caravanei „Sănătate pentru sateˮ, formată din 15 medici, 15 asistenți si 12 voluntari, beneficiind de grija și atenția voluntarilor veniți astfel să le ofere ajutor.
Echipa de medici voluntari de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului din București a oferit consultații gratuite în specialitățile: medicină internă, endocrinologie, diabetologie, oncologie, ortopedie și recuperare medicală, ginecologie, reumatologie, cardiologie/EKG, psihiatrie adulți și copii, pediatrie, oftalmologie, kinetoterapie şi stomatologie.
Părintele Văduva Eduard Marian din satul Poienile, unul dintre organizatorii locali ai campaniei, alături de preotul Gabriel Vasile din Parohia Vitioara de Sus, a precizat:
„Beneficiul extraordinar al acestei campanii este că au venit medici din mai multe specialități. Zona este greu accesibilă, satele au case răsfirate. De exemplu, într-o anumită zonă, pe o rază de 20 km, sunt 15 familii, nu există acces auto, iar oamenii ajung cu greu și la medicul de familie. De altfel, există un singur medic de familie la patru sate, iar acesta face naveta din București. Aproximativ o treime dintre locuitori nu au venituri, o parte nu au nici măcar ajutor social și trăiesc din ajutorul comunitățiiˮ.
„Viața deosebit de grea a sătenilor din aceste zone, unii împovărați și de boală, nu este un aspect secvențial în comunitățile rurale românești, ci, din păcate, o constantă negativă care încă nu și-a găsit rezolvarea. Desigur că această campanie are un rol semnificativ pozitiv pentru astfel de sate unde comunitatea este formată preponderent din oameni bătrâni și foarte bătrâni, mulți dintre cei mai tineri fiind plecați să muncească în străinătateˮ, a mai menţionat părintele Eduard Marian Văduva.
În ceea ce privește alimentația, dr. Simona Carniciu, voluntar dedicat al campaniei, menționează:
„Populația rurală, în general, ca și pacienții consultați astăzi, au puține cunoștințe despre alimentație și despre importanța ei pentru o viață sănătoasă. Chiar și diabeticii care au deja o dietă neglijează aspectul acesta deosebit de important în controlul metabolicˮ.
La consultații, arată dr. S. Carniciu, au fost depistate câteva cazuri de diabet zaharat de tip 2, pe lângă cei care aveau deja această afecțiune. Câteva persoane cu risc crescut de a dezvolta diabet zaharat au fost instruite igienico-dietetic pentru a preveni sau întârzia apariția sindromului.
Dr. Cezar Dumitrașcu a concluzionat, consultând copiii, că aceștia, per ansamblu, sunt mai sănătoși decât cei din vecinătatea Bucureștiului, mai puțin predispuși la alimentația incorectă de tip fast-food decât cei de lângă București, însă a remarcat o altă situație îngrijorătoare: unii copii prezintă semne de subnutriție sau rahitism chiar, neprimind suficientă hrană sau hrana administrată fiind proastă calitativ. O altă problemă majoră remarcată a fost cea legată de dentiție, copiii având, asemenea celor din satele de lângă București, multiple leziuni carioase.
Discutând cu dr. Cristina Spiroiu, endocrinolog, aceasta a punctat relevanța acțiunilor de voluntariat, în contextul misiunii medicale.
„Este o mare bucurie pentru mine să am şansa de a participa la această campanie. A putea oferi ajutor unor oameni aflaţi în nevoie care altfel poate nu ar avea posibilitatea de a ajunge la medic, a alina suferinţa trupului şi a sufletului se apropie cel mai mult de esenţa meseriei mele. Este de altfel motivul care ne-a făcut, pe mulţi dintre noi să alegem această profesie nobilă. Recunoştinţa caldă a oamenilor simpli pe care îi consultăm în această campanie este cea mai îndestulătoare hrană sufletească pentru mine. Nimic nu s-ar putea întâmpla însă fără munca inimoasă a celor care organizează cu mult profesionalism aceste acţiuniˮ.
Dr. Tocaci Georgiana-Alina, medic specialist psihiatrie pediatrică, a observat că majoritatea copiilor veniți la consultație „sunt nestimulați corespunzător, lăsați în exces la televizor/calculator de la vârstă mică, iar unii dintre ei neîncadrați în colectivitate la 5 ani; alții copii prezintă riscul de a rămâne repetențiˮ.
Programul Sănătate pentru sate se derulează cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și sub coordonarea părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.
Sursa: basilica.ro